CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ LA NIVELUL GRUPULUI DE UNITĂŢI AL INSPECTORATULUI ŞCOLAR JUDEŢEAN TIMIŞ

1.Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş;

2.Organizaţiile sindicatele afiliate federaţiilor reprezentative din învăţământ:

-Sindicatul Independent al învăţământului Preuniversitar Timiş, afiliat la Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret";

-Sindicatul învăţământului preuniversitar Timiş, afiliat la Federaţia Sindicatelor Libere din învăţământ

-Sindicatul Preuniversitar „Paul Popescu Neveanu", afiliat la Federaţia Sindicatelor Libere din învăţământ.

23.07.2020

CCM-GU-ISJ-Timis-2020

în temeiul drepturilor garantate de Constituţia României, al art. 128 şi art. 137-139 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 62/2011, şi al Contractul colectiv de muncă unic la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar, înregistrat la M.M.J.S.-D.D.S. sub nr. 435 din data de 17.04.2019, denumit în continuare, în cuprinsul prezentului contract, C.C.M.U.N.S.A.I.P., între:

1.Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş;

2.Organizaţiile sindicatele afiliate federaţiilor reprezentative din învăţământ:

-Sindicatul Independent al învăţământului Preuniversitar Timiş, afiliat la Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret";

-Sindicatul învăţământului preuniversitar Timiş, afiliat la Federaţia Sindicatelor Libere din învăţământ

-Sindicatul Preuniversitar „Paul Popescu Neveanu", afiliat la Federaţia Sindicatelor Libere din învăţământ.

Capitolul I

Dispoziţii generale

Art. 1

Părţile contractante recunosc şi acceptă pe deplin că sunt egale şi libere în negocierea Contractului colectiv de muncă la nivelul grupului de unităţi al Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş şi se obligă să respecte prevederile acestuia.

Art. 2

(1) Termenul angajator desemnează:

•Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, reprezentat prin inspectorul şcolar general;

•Unităţile şi instituţiile de învăţământ din judeţul Timiş, inclusiv CCD Timiş, reprezentate prin directori, prevăzute în Anexa 3 la prezentul contract colectiv de muncă;

(2)Termenul grup de unită fi, în conformitate cu prevederile art. 1 lit. I) din Legea nr. 62/2011, desemnează:

•Unităţile şi instituţiile de învăţământ enunţate în Anexa 3 la prezentul contract colectiv de muncă;

•Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş.

(3)Termenul salariat desemnează persoana fizică ce prestează muncă pentru şi sub autoritatea unuia dintre angajatorii prevăzuţi la alin. (1), în schimbul unei remuneraţii denumite salariu, în baza unui contract individual de muncă, încheiat pe perioadă nedeterminată/determinată. 

Art. 3

(1) Contractul colectiv de muncă la nivelul grupului de unităţi al Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş are ca scop stabilirea, în condiţiile legii, a drepturilor şi obligaţiilor reciproce ale angajatorului şi salariaţilor, precum şi condiţiile specifice de muncă şi urmăreşte promovarea şi garantarea unor relaţii de muncă echitabile, de natură să asigure protecţia socială a salariaţilor.

(2)Angajatorul are toate drepturile şi obligaţiile care decurg din legislaţia în vigoare şi din prezentul contract colectiv de muncă.

(3)Părţile contractante garantează aplicarea clauzelor prezentului contract colectiv de muncă pentru salariaţii definiţi conform art. 2 alin. (3).

(4)Angajatorul recunoaşte libera exercitare a dreptului sindical, a libertăţii de opinie a fiecărui salariat conform Constituţiei României, legislaţiei naţionale, precum şi convenţiilor internaţionale pe care România le- a ratificat.

(5)La angajare şi la stabilirea drepturilor individuale, angajatorii respectă dispoziţiile legale în vigoare privind aplicarea principiului egalităţii de şanşe şi de tratament faţă de toţi salariaţii, fără discriminare.

Art. 4

(1) Părţile se obligă ca, în perioada de aplicare a prezentului contract colectiv de muncă, să nu iniţieze şi să nu susţină promovarea unor acte normative sau a altor dispoziţii care ar conduce la diminuarea drepturilor ce decurg din legislaţia specifică învăţământului, în vigoare la data înregistrării contractului, precum şi din prezentul contract colectiv de muncă, fără consultarea organizaţiilor sindicale semnatare ale prezentului contract.

(2)Eventualele completări ale prezentului contract colectiv de muncă vor face obiectul unor noi negocieri.

Art. 5

(1) Prezentul contract colectiv de muncă produce efecte pentru toţi salariaţii angajatorilor definiţi conform art. 2 alin. (1) din prezentul contract colectiv de muncă.

Art. 6

(1) Drepturile salariaţilor prevăzute în prezentul contract colectiv de muncă nu pot să reprezinte cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale care sunt recunoscute de legislaţia în vigoare.

(2)Interpretarea clauzelor contractului se face prin consens. Dacă nu se realizează consensul, clauza se interpretează în sensul favorabil salariaţilor.

Art. 7

(1) Drepturile şi obligaţiile personalului din învăţământ sunt reglementate prin Legea educaţiei naţionale .ir. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prin orice alte acte normative şi/sau administrative cu caracter normativ aplicabile în materie.

(2)Orice propunere de modificare a legislaţiei în vigoare privind drepturile şi obligaţiile personalului din învăţământ nu poate fi făcută fără consultarea organizaţiilor sindicale semnatare ale prezentului contract colectiv de muncă în cadrul comisiei paritare de la nivelul I.Ş.J. Timiş/unităţilor şi instituţiilor din Anexa 3 la prezentul contract colectiv de muncă.

(3)în situaţiile în care, în privinţa drepturilor care decurg din prezentul Contract Colectiv de Muncă, intervin reglementări legale mai favorabile salariaţilor, acestea vor face parte, de drept, din contract.

Capitolul II

încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractului colectiv de muncă

Art. 8

(1) Prezentul contract colectiv de muncă se încheie pe o durată de doi ani şi intră în vigoare la data înregistrării acestuia, cu posibilitatea de prelungire.

(2)Dacă niciuna dintre părţi nu are iniţiativa renegocierii lui anterior expirării, contractul se prelungeşte de drept, în condiţiile legii.

Art. 9

(1)Clauzele prezentului contract colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, ori de câte ori convin toate părţile semnatare, în conformitate cu prevederile art. 149 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

(2)Fiecare organizaţie sindicală semnatară poate cere modificarea prezentului contract numai cu acordul scris al celorlalte sindicate semnatare.

(3)Cererea de modificare se aduce la cunoştinţă I.Ş.J. Timiş, în scris, cu cel puţin 30 de zile înainte de data propusă pentru începerea negocierii. în termen de 5 zile de la primirea cererii organizaţiilor semnatare ale prezentului contract, I.Ş.J. Timiş îşi exprimă acordul scris privind modificarea clauzelor contractului.

(4)în perioada de depunere a cererii de modificare şi pe perioada negocierilor în vederea modificării contractului, Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş se obligă să nu efectueze concedieri colective sau individuale din motive neimputabile salariaţilor. în această perioadă, organizaţiile sindicale semnatare se obligă să nu declanşeze conflicte colective de munca, conform Legii nr. 62/2011.

(5)Modificările aduse contractului colectiv..jde...muncă se consemneazăjntr-un act adiţional, semnat de toate părţile care au încheiat prezentul contţa'ptt'Actul adiţional se transmite m scris Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi tuturor partilor semnatare, producand efecte de la data înţdgistrării la acest minister.

Art. 10

Aplicarea contractului colectiv de muncă poate fi suspendată prin acordul de voinţă al părţilor sau în caz de forţă majoră.

Art. 11

Prezentul contract colectiv de muncă încetează:

-la împlinirea termenului pentru care a fost încheiat, dacă părţile nu convin la prelungirea aplicării acestuia sau nu operează prelungirea de drept;

- prin acordul părţilor.

Art. 12

(1) Pentru rezolvarea problemelor care apar în aplicarea prevederilor prezentului contract colectiv de muncă, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a acestuia, se constituie comisii paritare la toate nivelurile - Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, unităţi şi instituţii prevăzute în Anexa 3 - care sunt împuternicite să interpreteze prevederile contractului colectiv de muncă, în funcţie de condiţiile concrete, la solicitarea oricăreia dintre părţi. în situaţia în care angajatorul nu procedează la constituirea comisiei paritare în termenul de 30 de zile, iniţiativa constituirii aparţine organizaţiei/organizaţiilor sindicale, angajatorul fiind obligat să dea curs solicitării acesteia/acestora în termen de 5 zile de la înregistrare.

(2) Hotărârile comisiilor paritare sunt obligatorii pentru părţi şi vor fi aduse la cunoştinţa salariaţilor prin afişarea la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş, unităţilor şi instituţiilor prevăzute în Anexa 3 la prezentul contract, după caz. Nerespectarea actelor administrative emise în baza hotărârilor comisiei paritare atrage răspunderea disciplinară a persoanei/persoanelor vinovate.

(3)Atribuţiile, componenţa, organizarea şi funcţionarea comisiilor paritare sunt stabilite prin Regulamentul- cadru - Anexa 2 la prezentul contract colectiv de muncă.

(4)în cazurile în care Comisia paritară nu va soluţiona problemele care apar în aplicarea prezentului contract în termen de 15 zile de la data întrunirii, părţile contractului au dreptul de a se adresa instanţelor judecătoreşti, în conformitate cu prevederile legale.

(5)Dreptul organizaţiilor sindicale de a se adresa direct instanţelor de judecată este garantat, prevederile alin.

(4)neconstituind o procedură prealabilă.

Art. 13

(1) Executarea prezentului contract este obligatorie pentru părţi.

(2)Neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin prezentul contract colectiv de muncă atrage răspunderea părţilor care se fac vinovate de aceasta.

Capitolul III

Timpul de muncă şi timpul de odihnă

Art. 14

(1)Durata normală a timpului de muncă este, de regulă, de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână. La opţiunea salariatului, repartizarea timpului de muncă poate fi inegală, în funcţie de specificul muncii prestate.

(2)Pentru personalul didactic de predare, norma didactică de predare-învăţare-evaluare şi de instruire practică şi de evaluare curentă este cea prevăzută de art. 262 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

(3)în unităţile de învăţământ, evidenţa activităţii desfăşurate de cadrele didactice se ţine prin intermediul unei singure condici de prezenţă, pentru norma didactică de predare-învăţare-evaluare şi de instruire practică şi de evaluare curentă a preşcolarilor şi a elevilor în clasă prevăzută de art. 262 alin. (1) lit. a) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare. Activităţile prevăzute la art. 262 alin. (1) lit. b)- d) din Legea nr. 1/2011 se pot desfăşura şi în afara locului de muncă (biblioteci, centre de informare şi documentare, CCD, domiciliu etc.).

(4)în învăţământul primar, orele de educaţie fizică, ce nu sunt predate de profesori cu studii superioare de specialitate por fi predate de invatatorul /institutorul/profesorul pentro ivatamant primar al clasei şi sunt remunerate în sistem de plata cu ora, ca personal calificat sau necalificat, în funcţie de condiţiile de studii ale acestuia.

(5)Timpul săptămânal de activitate al personalului didactic auxiliar şi nedidactic este identic cu cel stabilit pentru personalul cu funcţii echivalente din celelalte sectoare bugetare, potrivit legii. Sarcinile acestora sunt prevăzute în fişa individuală a postului.

Art. 15

(1) Pe baza normativelor stabilite de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării în condiţiile art. 16 alin. (1) şi (2) din C.C.M.U.IM.S.A.I.P., calculul numărului de posturi se stabileşte pe unităţi/instituţii prevăzute în Anexa nr. 3, de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, ca medie pe judeţ, iar posturile se distribuie în funcţie de volumul şi de complexitatea activităţii acestora, după consultarea organizaţiilor sindicale semnatare ale prezentului contract colectiv de muncă.

Art. 16

(1) în funcţie de condiţii, în unităţile şi instituţiile prevăzute în Anexa 3, comisiile paritare de la nivelul acestora convin asupra unui program flexibil de lucru, precum şi asupra modalităţilor concrete de aplicare a acestuia.

(2)Orele de începere şi de terminare a programului de lucru se stabilesc prin regulamentul intern al fiecărei unităţi/instituţii de învăţământ prevăzute în Anexa 3 la prezentul contract colectiv de muncă.

(3)Stabilirea programului flexibil de lucru nu afectează drepturile prevăzute în contractul colectiv de muncă aplicabil.

(4)în situaţii temeinic motivate, dovedite cu documente justificative, salariaţii au dreptul de a beneficia de modificări ale programului de lucru stabilit. Prin documente justificative se înţelege orice document emis de o autoritate publică sau de o persoană juridică de drept privat, în exercitarea atribuţiilor care îi revin, pe baza căruia se face dovada imposibilităţii respectării, de către salariat, a programului de lucru al unităţii/instituţiei prevăzute în Anexa 3.

(5)Pentru liderii organizaţiilor sindicale cu personalitate juridică, precum şi pentru liderii sindicali din unităţile/instituţiile prevăzute în Anexa 3 care nu sunt degrevaţi, se va asigura un program flexibil, astfel încât să li se permită acestora participarea la activităţile organizate de către organizaţiile sindicale semnatare ale prezentului Contract, fără a se afecta norma didactică de predare. Liderul organizaţiei sindicale are dreptul să fie scutit de unele servicii, precum: serviciul pe şcoală, serviciul la cantină, recensământul populaţiei şcolare şi alte activităţi extraşcolare, cu excepţia activităţilor din cadrul programului "Şcoala altfel", acestea fiind compensate cu activităţi sindicale. Comisia paritară de la acest nivel stabileşte pentru liderii organizaţiilor sindicale un program de lucru flexibil, astfel încât să li se permită şi desfăşurarea activităţii sindicale.

16) Angajatorul are obligaţia de a aduce la cunoştinţa salariaţilor programul de muncă şi modul de repartizare a acestuia pe zile, prin afişare la loc vizibil la sediul său.

Art. 17

Angajatorul este obligat ca, în măsura în care este posibil, să ia în considerare cererile salariaţilor angajaţi cu fracţie de normă/post de a fi încadraţi cu normă/post întreagă/întreg, în cazul în care apare această oportunitate.

Art. 18

(1) Salariaţii pot fi solicitaţi să presteze ore suplimentare numai cu acordul lor. Durata maximă legală a timpului de muncă prestat în baza unui contract individual de muncă nu poate depăşi 48 de ore/săptămână, inclusiv orele suplimentare.

(2)Prin excepţie, durata timpului de muncă poate fi prelungită peste 48 de ore pe săptămână, care includ şi orele suplimentare, cu condiţia ca media orelor de muncă, calculată pe o perioadă de referinţă de patru luni calendaristice, să nu depăşească 48 de ore pe săptămână.

(3)Pentru prevenirea sau înlăturarea efectelor unor calamităţi naturale ori a altor cazuri de forţă majoră, salariaţii au obligaţia de a presta muncă suplimentară, la solicitarea angajatorului. 

(4) Orele suplimentare prestate in conditiile alin. (1) de catre personalul din invatamantul preuniversitar se compenseaza prin ore libere platite in urmatoarele 60 de zile calendaristice dupa efectuarea acestora in cazul în care compensarea muncii suplimentare cu timp liber corespunzător nu este posibilă în următoarele 60 de zile după efectuarea acesteia, orele suplimentare se vor plăti cu un spor aplicat la salariul de bază, în condiţiile legii.

(5)Numărul total de ore suplimentare prestate de un salariat nu poate depăşi 360 de ore anual. în cazul prestării de ore suplimentare peste un număr de 180 de ore anual, este necesar acordul organizaţiei sindicale semnatare a prezentului contract, al cărei membru este salariatul.

Art. 19

Personalul de conducere, de îndrumare şi control beneficiază, în condiţiile legii, de prevederile art. 18 din prezentul contract.

Art. 20

(1) Salariaţii care efectuează cel puţin 3 ore de muncă de noapte beneficiază, în condiţiile legii, de un spor la salariu de 25% din salariul de bază.

(2)Se consideră muncă desfăşurată în timpul nopţii munca prestată în intervalul cuprins între orele 22,00- 06,00.

(3)Salariaţii care urmează să desfăşoare cel puţin 3 ore de muncă de noapte sunt supuşi unui examen medical gratuit înainte de începerea activităţii şi, după aceea, periodic, conform legislaţiei în vigoare şi regulamentului elaborat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării cu consultarea federaţiilor sindicale.

(4)Potrivit reglementărilor legale în materie, angajatorii asigură fondurile necesare efectuării examinărilor medicale prevăzute la alin. (3).

(5)Salariaţii care desfăşoară muncă de noapte şi au probleme de sănătate recunoscute ca având legătură cu aceasta vor fi trecuţi la o muncă de zi pentru care sunt apţi.

Art. 21

(1) Personalul didactic auxiliar şi personalul nedidactic au dreptul la o pauză de masă de minimum 30 minute, care se include în programul de lucru.

(2)Programul de efectuare a pauzei de masă se stabileşte prin regulamentul intern.

Art. 22

(1) Salariaţii care renunţă la concediul legal pentru creşterea copilului în vârstă de până la 1 an, 2 ani, respectiv 3 ani beneficiază de reducerea duratei normale de lucru cu 2 ore/zi potrivit legii, fără ca aceasta să le afecteze salariile de bază şi vechimea în învăţământ/în muncă. La cererea acestora se poate acorda program decalat, ca urmare a hotărârii comisiei paritare, cu alte ore de începere a programului de lucru, dacă activitatea unităţii/instituţiei permite.

(2)Concediul legal pentru creşterea copilului în vârstă de până la 1 an, 2 ani, respectiv 3 ani constituie vechime ,n învăţământ/specialitate/în muncă, indiferent de perioada în care salariatul s-a aflat în concediul respectiv. 

Art. 23

(1) Salariaţii care au în îngrijire copii bolnavi în vârsta de până la 7 ani au dreptul la reducerea programului de lucru cu până la 1/2 normă, fără să li se afecteze calitatea de salariat şi vechimea integrală în învăţă mânt/muncă.

(2)Salariaţii care au în îngrijire copii cu dizabilităţi care au împlinit vârsta de 3 ani au dreptul la un concediu pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 7 ani, potrivit art. 31 din O.U.G. nr. 111/2010, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează:

a)în continuarea concediului pentru creşterea şi îngrijirea copilului până la 3 ani;

b)oricând până la împlinirea de către copil a vârstei de 7 ani.

Pe durata concediului pentru îngrijirea copilului cu dizabilităţi până la vârsta de 7 ani, salariatului cadru didactic i se suspendă contractul individual de muncă în conformitate cu dispoziţiile art. 51 alin. (1) lit. b) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi i se rezervă postul/catedra pe durata suspendării.

(3)Salariaţii care beneficiază de concediul şi indemnizatia pentru ingrijirea cupilului cu afectiuni grave pana la implinirea varstei de 16 ani prevazute de art 26 alin. (1^1) din O.U.G nr. 158/2005, cu modificarile şi completaril es ulterioare, beneficiaza de rezervarea postului/catedrei, pe durata acestui concediu.

(4)Salariaţii care au în întreţinere un copil cu dizabilitate (gravă sau accentuată) şi care se ocupă efectiv de îngrijirea acestuia beneficiază de program de lucru redus la 4 ore până la împlinirea de către copil a vârstei de 18 ani, la solicitarea salariatului, precum şi de celelalte drepturi prevăzute de art. 32 din Ordonanţa de urgenţă nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, cu modificările şi completările ulterioare.

(5)Salariaţii încadraţi cu contract individual de muncă cu timp parţial beneficiază de vechimea în muncă/învăţământ corespunzătoare unei norme întregi.

Art. 24

(1) Angajatorii au obligaţia de a acorda salariatelor gravide dispensă pentru consultaţii prenatale în limita a maxim 16 ore pe lună, fără a le fi afectate drepturile salariale.

(2)în baza recomandării medicului de familie, salariata gravidă care nu poate îndeplini durata normală de muncă din motive de sănătate, a sa sau a fătului său, are dreptul la reducerea cu o pătrime a duratei normale de muncă, cu menţinerea veniturilor salariale, suportate integral din fondul de salarii al angajatorului.

(3)Salariatele care beneficiază de dispoziţiile alin. (1) sunt obligate să facă dovada că au efectuat controalele medicale pentru care s-au învoit.

Art. 25

(1) Salariatele, începând cu luna a V-a de sarcină, precum şi cele care alăptează nu vor fi repartizate la munca de noapte, nu vor fi chemate la ore suplimentare, nu vor fi delegate, nu vor fi detaşate şi, după caz, nu vor fi concediate pentru motive care nu ţin de persoana salariatei, respectiv nu vor face obiectul restrângerii de activitate - cu excepţia situaţiei în care postul/catedra este unic(ă) la nivelul unităţii/instituţiei prevăzute în Anexa 3, decât cu acordul lor.

(2)La solicitarea comitetului de sănătate şi securitate a muncii, angajatorul are obligaţia să evalueze riscurile pe care le presupune locul de muncă al salariatei care anunţă că este însărcinată, precum şi al salariatei care alăptează şi să le informeze cu privire la acestea.

(3)Salariatele menţionate la alin. (1) beneficiază şi de măsurile de protecţie prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2003 privind protecţia maternităţii la locurile de muncă, aprobată prin Legea nr. 25/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 26

(1) Salariaţii au dreptul, între 2 zile de muncă, la un repaus care nu poate fi mai mic de 12 ore consecutive.

(2)în fiecare săptămână, salariaţii au dreptul la 2 zile consecutive de repaus, de regulă sâmbăta şi duminica.

(3)în cazul în care activitatea la locul de muncă nu poate fi întreruptă în zilele de sâmbătă şi duminică, în cadrul comisiei paritare de la nivelul unităţii/instituţiei prevăzute în Anexa 3, se vor stabili condiţiile în care zilele de repaus vor fi acordate în alte zile ale săptămânii. în condiţiile legii, salariaţii aflaţi în această situaţie beneficiază de un spor la salariul de bază.

(4)Sunt zile nelucrătoare:

-zilele de repaus săptămânal;

-1 şi 2 ianuarie;

-24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române;

-Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paştelui;

-prima, a doua zi şi a treia zi de Paşti;

-1 Mai;

-1 Iunie;

-5 iunie - Ziua învăţătorului;

-prima şi a doua zi de Rusalii;

-15 august - Adormirea Maicii Domnului;

-5 Octombrie - Ziua Mondială a Educaţiei;

-30 Noiembrie - Sfântul Apostol Andrei cel întâi Cberpat, Ocrotitorul României;

-1 Decembreie

- 25 şi 26 decembrie;

-două zile lucrătoare, pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestor culte.

(5)în cazul în care, din motive justificate, salariaţii prestează activitate în zile nelucrătoare/zile de sărbătoare legală, aceştia beneficiază de 2 zile libere pentru fiecare zi lucrată în zilele de repaus săptămânal/sărbătoare legală, acordate în următoarele 30 de zile.

(6)Personalul din învăţământ care participă la organizarea şi desfăşurarea olimpiadelor şi concursurilor şcolare, din calendarul Ministerului Educaţiei Naţionale, indiferent de etapă/fază, derulate în zilele de repaos săptămânal/sărbătoare legală, beneficiază de 2 zile libere plătite pentru fiecare zi lucrată. Procedura de acordare a acestor zile se stabileşte de către comisia paritară de la nivelul unităţii/instituţiei angajatoare a salariatului implicat în aceste activităţi, prevăzute în Anexa 3.

(7)Prevederile legale privind prestarea muncii suplimentare şi a muncii în zile de repaus săptămânal sau în zilele de sărbătoare legală de către personalul din sectorul bugetar se aplică şi personalului din învăţământ, în măsura în care nu există prevederi speciale.

Art. 27

(1) Dreptul la concediul de odihnă este garantat de lege.

Pentru personalul didactic auxiliar şi nedidactic, concediul de odihnă se acordă în funcţie de vechimea în muncă, astfel:

-până la 5 ani vechime - 21 de zile lucrătoare;

-între 5 şi 15 ani vechime - 24 de zile lucrătoare;

-peste 15 ani vechime - 28 de zile lucrătoare.

(2)Perioada de efectuare a concediului de odihnă pentru fiecare salariat se stabileşte de către consiliul de administraţie al unităţii/instituţiei prevăzute în Anexa 3, împreună cu reprezentantul organizaţiei sindicale semnatare a prezentului contract colectiv de muncă, al cărei membru este salariatul, în funcţie de interesul învăţământului şi al celui în cauză, în primele două luni ale anului şcolar. La programarea concediilor de odihnă ale salariaţilor, se va ţine seama şi de specificul activităţii celuilalt soţ. . Pentru personalul didactic auxiliar si nedidactic perioada de efectuare a concediului de odihna se stabileşte, de regulă, în luna decembrie, pentru anul calendaristic următor.

(3)Cadrele didactice beneficiază de un concediu de odihnă de 62 de zile lucrătoare.

(4)Indemnizaţia de concediu de odihnă nu poate fi mai mică decât salariul de bază, sumele compensatorii, indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent - inclusiv cele care nu sunt incluse în salariul de bază - pentru perioada respectivă. Aceasta reprezintă media zilnică a drepturilor salariale mai sus menţionate, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează concediul de odihnă, multiplicată cu numărul zilelor de concediu şi se acordă salariatului cu cel puţin 5 zile înainte de plecarea în concediul de odihnă.

(5)Personalul didactic auxiliar, personalul nedidactic şi personalul de îndrumare şi control beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar între 5 şi 10 zile lucrătoare lucrătoare. Durata exactă a concediului suplimentar se stabileşte în comisia paritară de la nivelul unităţii/instituţiei prevăzute în Anexa 3.

(6)Sărbătorile legale în care nu se lucrează, precum şi zilele libere plătite nu se includ în durata concediului de odihnă anual.

(7)La stabilirea duratei concediului de odihnă anual, perioadele de incapacitate temporară de muncă şi cele aferente concediului de maternitate, concediului de risc maternal şi concediului pentru îngrijirea copilului bolnav se consideră perioade de activitate prestată.

(8)în situaţia în care incapacitatea temporară de muncă sau concediul de maternitate, concediul de risc maternal ori concediul pentru îngrijirea copilului bolnav a survenit în timpul efectuării concediului de odihnă anual, acesta se întrerupe, urmând ca salariatul să efectueze restul zilelor de concediu după ce a încetat situaţia de incapacitate temporară de muncă, de maternitate, de risc maternal ori cea de îngrijire a copilului bolnav, iar când nu este posibil urmează ca zilele neefectuate să fie reprogramate.

9) Salariatul are dreptul la concediu de odihna anual şi in situata in care incapacitatea temporara de munca se mentine in conditiile legi, pe intreaga perioada a unui an calendaristic, angajatorul filin obligat sa acorde concediul de odihnă anual într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care acesta s-a aflat în concediu medical.

(10)Salariaţii care lucrează în condiţii grele, periculoase sau vătămătoare, nevăzătorii, alte persoane cu handicap, tinerii sub vârsta de 18 ani beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de 6 zile lucrătoare, în condiţiile legii.

(11)Personalul didactic care însoţeşte copiii în tabere sau la altfel de activităţi care se organizează în perioada vacanţelor şcolare se află în activitate, dar nu mai mult de 16 zile calendaristice.

Art. 28

(1) Salariaţii au dreptul la zile libere plătite în cazul unor evenimente familiale deosebite sau în alte situaţii, după cum urmează:

a)căsătoria salariatului - 5 zile lucrătoare;

b)naşterea unui copil - 5 zile lucrătoare + 10 zile lucrătoare dacă a urmat un curs de puericultură (concediu paternal);

c)căsătoria unui copil - 3 zile lucrătoare;

d)decesul soţului/soţiei, copilului, părinţilor, bunicilor, fraţilor, surorilor salariatului sau al altor persoane aflate în întreţinere - 5 zile lucrătoare;

e)schimbarea locului de muncă cu schimbarea domiciliului/ reşedinţei - 5 zile lucrătoare;

f)decesul socrilor salariatului - 5 zile lucrătoare;

g)schimbarea domiciliului - schimbarea domiciliului - 4 zile lucrătoare;

h)îngrijirea sănătăţii copilului - 2 zile lucrătoare (pentru familiile cu 1 copil sau 2 copii), respectiv 3 zile lucrătoare (pentru familiile cu 3 sau mai mulţi copii).

i)donarea de sânge - 2 zile lucrătoare.

(2)în situaţiile în care evenimentele familiale deosebite prevăzute la alin. (1) intervin în perioada efectuării concediului de odihnă, acesta se suspendă şi va continua după efectuarea zilelor libere plătite.

(3)Personalul din învăţământ poate beneficia, pentru rezolvarea unor situaţii personale deosebite, dovedite cu documente justificative, de zile libere plătite, pe bază de învoire colegială. Salariatul care solicită acordarea acestor zile libere plătite are obligaţia de a-şi asigura suplinirea cu personal calificat, care nu va fi remunerat. Cererea de învoire colegială se depune la registratura unităţii/instituţiei prevăzute în Anexa 3, cu indicarea numelui şi prenumelui persoanei care asigură suplinirea pe perioada învoirii. Cererea se soluţionează în maximum 24 de ore.

(4)Ziua/zilele liberă/libere prevăzută/prevăzute la alin. (1) lit. h) se acordă la cererea unuia dintre părinţi/reprezentanţi legali ai copilului, justificată ulterior cu acte doveditoare din partea medicului de familie al copilului, din care să rezulte controlul medical efectuat; cererea se depune cu cel puţin 15 zile lucrătoare înainte de vizita la medic şi este însoţită de o declaraţie pe propria răspundere că în anul respectiv celălalt părinte sau reprezentant legal nu a solicitat ziua/zilele lucrătoare liberă/libere şi nici nu o/le va solicita. în situaţia producerii unui eveniment medical neprevăzut părintele are obligaţia de a prezenta actele medicale doveditoare în termen de 3 zile lucrătoare de la data producerii evenimentului.

(5)Personalul care asigură suplinirea salariaţilor prevăzuţi la alin. (1) este remunerat corespunzător.

(6)Cadrele didactice care redactează teza de doctorat sau lucrări în interesul învăţământului pe bază de contract de cercetare ori de editare au dreptul la 6 luni de concediu plătit, o singură dată, cu aprobarea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ, fără a putea desfăşura în acest interval activităţi didactice retribuite în regim de plată cu ora. în funcţie de opţiunea cadrului didactic, cele 6 luni de concediu plătit se pot acorda într-un singur an şcolar sau în ani şcolari diferiţi, consecutiv sau fracţionat.

(7)în situaţiile în care un cadru didactic nu poate presta orele de predare-învăţare-evaluare din motive de incapacitate temporară de muncă, orele respective sunt suplinite de alte cadrele didactice. Directorul unităţii de învăţământ are obligaţia să emită decizii de încadrare în regim de plata cu ora pentru cadrele didactice suplinitoare şi să încheie cu acestea contracte individuale de muncă în regim de plata cu ora, salarizarea  realizandu-se pentru intreaga activitate suplinilta.

Art. 29

(1) Pentru rezolvarea unor situaţii personale, salariaţii au dreptul la concedii fără plată, a căror durată însumată nu poate depăşi 30 de zile lucrătoare pe an calendaristic; aceste concedii nu afectează vechimea în învăţământ.

(2)Salariaţii care urmează, completează, îşi finalizează studiile, precum şi cei care se prezintă la concursul pentru ocuparea unui post sau unei funcţii în învăţământ au dreptul la concedii fără plată pentru pregătirea examenelor sau a concursului, a căror durată însumată nu poate depăşi 90 de zile lucrătoare pe an calendaristic; aceste concedii nu afectează vechimea în învăţământ/în muncă.

(3)Salariaţii beneficiază şi de alte concedii fără plată, pe durate determinate, stabilite prin acordul părţilor.

(4)Cadrele didactice titulare au dreptul la concediu fără plată pe timp de un an şcolar, o dată la 10 ani, cu aprobarea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ/ inspectoratului şcolar (în cazul personalului didactic de conducere, de îndrumare şi de control), cu rezervarea postului didactic/catedrei pe perioada respectivă.

(5)Concediul prevăzut la alin. (4) poate fi acordat şi anterior împlinirii a 10 ani de vechime. Personalul didactic titular cu peste 10 ani vechime în învăţământ, care nu şi-a valorificat acest drept, poate beneficia de concediul fără plată şi cumulat, în doi ani şcolari, în baza unei declaraţii pe proprie răspundere că nu i s-a acordat acest concediu de la data angajării până la momentul cererii.

Art. 30

(1) Pe lângă concediul paternal prevăzut la art. 28 alin. (1) lit. b) din prezentul contract, tatăl are dreptul la un concediu de cel puţin o lună din perioada totală a concediului pentru creşterea copilului, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, cu modificările şi completările ulterioare. De acest drept beneficiază şi mama, în situaţia în care tatăl este beneficiarul concediului pentru creşterea copilului.

(2)în cazul decesului părintelui aflat în concediu pentru creşterea şi îngrijirea copilului, celălalt părinte, la cererea sa, beneficiază de concediul rămas neutilizat la data decesului.

Capitolul IV

Salarizarea şi alte drepturi salariale

Art. 31

(1) Salarizarea personalului din învăţământ se realizează în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare. Personalul din învăţământ beneficiază de un salariu lunar care cuprinde salariul de bază, indemnizaţii, sporuri, compensaţii, precum şi celelalte elemente ale sistemului de salarizare prevăzute de lege.

(4)Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş poate verifica, potrivit competenţelor, modul în care fiecare unitate/instituţie prevăzută în Anexa 3 a fundamentat cheltuielile de personal cu ocazia elaborării proiectului de buget. în cazul în care se constată erori în modul de fundamentare a acestor cheltuieli, se vor efectua rectificări, în condiţiile legii.

Art. 32

(1) Personalul din învăţământ beneficiază, conform prevederilor legale în vigoare, şi de următoarele drepturi:

a)decontarea cheltuielilor de transport la şi de la locul de muncă, pentru personalul didactic care are domiciliul sau reşedinţa în afara localităţii unde se află sediul unităţii/instituţiei prevăzute în Anexa 3;

b)o indemnizaţie de instalare;

c)în caz de deces al unui membru de familie, se acordă un ajutor de deces conform legii anuale a bugetului asigurărilor sociale de stat;

d)tichete de creşă;

e)indemnizaţie de hrană;

f)vouchere de vacanţă.

(2)în fila de buget a fiecărei unităţi/instituţii prevăzute în Anexa 3 se vor evidenţia sumele necesare plăţii drepturilor baneşti care se cuvin personalului acesteia. Unitatile/institutiile prevazute in Anexa 3 sunt obligate să calculeze şi să transmită ordonatorilor principali de credite şi inspectoratelor şcolare sumele necesare pentru plata drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive, potrivit legii.

(3)Angajatorii care, din vina lor, nu acordă salariaţilor drepturile prevăzute la alin. (1) şi (2) pot fi sancţionaţi disciplinar, conform legii.

Art. 33

Personalul didactic auxiliar şi nedidactic va fi promovat la următoarea treaptă profesională/grad profesional prin examen, conform legii.

Art. 34

Părţile contractante convin ca personalul din învăţământ să beneficieze, în condiţiile legii, de următoarele premii:

a)un premiu lunar din fondul de salarii, în condiţiile legii, pe baza criteriilor stabilite de către comisia paritară de la nivelul unităţii/instituţiei prevăzute în Anexa 3, criterii elaborate avându-se în vedere rezultatele în activitate, considerate ca valoroase pentru unitate/instituţie; criteriile vor fi aduse la cunoştinţa salariaţilor prin afişare la sediul unităţii/instituţiei respective; fondul de premiere se utilizează lunar, sumele nefolosite putând fi utilizate în lunile următoare, în cadrul aceluiaşi an calendaristic şi în acelaşi scop;

b)o DIPLOMĂ DE FIDELITATE, pentru întreaga activitate desfăşurată în învăţământ, cu menţiuni personalizate, nmânată salariaţilor care se pensionează în prezenţa colectivului din unitate/instituţie;

c)premiile prevăzute de art. 265 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 35

(1) Drepturile băneşti cuvenite salariaţilor se plătesc lunar, până la data de 14 a lunii în curs, pentru luna precedentă, înaintea oricăror alte obligaţii ale unităţilor/instituţiilor prevăzute în Anexa 3 la prezentul contract colectiv de muncă.

(2)Salariul este confidenţial, unitatea/instituţia având obligaţia de a lua măsurile necesare pentru asigurarea confidenţialităţii.

(3)în vederea executării obligaţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2), unitatea/instituţia va înmâna lunar, în mod individual, un document din care să reiasă drepturile salariale cuvenite şi modalitatea de calcul a acestora, indiferent de modul de plată.

(4)Persoanele care se fac vinovate de întârzierea plăţii drepturilor băneşti cu mai mult de 3 zile lucrătoare, precum şi cele care refuză să calculeze sumele stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive răspund disciplinar potrivit legislaţiei în vigoare.

(5)Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, unităţile administraţiei publice locale şi unităţile/instituţiile prevăzute an Anexa nr. 3, în condiţiile legii, depun toate diligenţele necesare pentru plata la timp a salariilor. De asemenea, urmăresc modul în care se derulează execuţia bugetară pentru unităţile/instituţiile subordonate, potrivit competenţelor legale.

Art. 36

Neacordarea, cu vinovăţie, de către conducătorii unităţilor/instituţiilor prevăzute în Anexa 3 a drepturilor reglementate de prezentul contract colectiv de muncă reprezintă abatere disciplinară.

Capitolul V

Sănătatea şi securitatea în muncă

Art. 37

(1) Părţile se obligă ca, în termen de 60 de zile de la înregistrarea prezentului contract, să realizeze un program concret de măsuri pentru aplicarea riguroasă a sistemului instituţionalizat prin legislaţia în vigoare, în scopul ameliorării permanente a condiţiilor de muncă.

(2)Părţile sunt de acord că nicio măsură de protecţie a muncii nu este eficientă dacă nu este cunoscută, însuşită şi aplicată în mod conştient de către salariaţi.

(3)în cadrul reşponbilităţilor care le revin potrivit Legii nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă, cu modificărilor şi completările ulterioare, unităţile/instituţiile prevăzuţe-în Anexa 3 au obligaţia să ia măsurile necesare pentru: asigurarea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor, prevenirea riscurilor profesionale, informarea şi instruirea lucrătorilor şi asigurarea cadrului organizatoric şi a mijloacelor necesare securităţii şi sănătăţii în muncă.

(4)Unităţile/instituţiile prevăzute în Anexa 3 vor asigura, pe cheltuiala lor, cadrul organizatoric pentru instruirea, testarea şi perfecţionarea profesională a salariaţilor cu privire la normele de sănătate şi securitate în muncă.

(5)La angajarea unui salariat sau la schimbarea locului de muncă sau a felului muncii, acesta va fi instruit şi testat efectiv cu privire la riscurile pe care le presupune noul său loc de muncă şi la normele privind sănătatea şi securitatea în muncă, pe care este obligat să le cunoască şi să le respecte în procesul muncii.

(6)în cazul în care, în procesul muncii, intervin schimbări care impun aplicarea unor noi norme de sănătate şi securitate în muncă, salariaţii vor fi instruiţi în conformitate cu noile norme.

Art. 38

(1) Locurile de muncă se clasifică în locuri de muncă cu condiţii normale, deosebite şi speciale, conform Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare.

(2)Locurile de muncă cu condiţii deosebite sunt stabilite în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1014/2015 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii Jeosebite, cu modificările şi completările ulterioare.

(3)Locurile de muncă cu condiţii speciale sunt stabilite în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 924/2017 pentru stabilirea procedurii de reevaluare a locurilor de muncă în condiţii speciale, reevaluate potrivit prevederilor art. 30 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Art. 39

(1) Unităţile/instituţiile prevăzute în Anexa 3 împreună cu organizaţiile sindicale semnatare ale prezentului contract vor nominaliza locurile de muncă, în vederea încadrării acestora în locuri de muncă cu condiţii deosebite sau speciale, în condiţiile legii.

(2)Unităţile/instituţiile prevăzute în Anexa 3 împreună cu organizaţiile sindicale semnatare ale prezentului contract vor evalua, în condiţiile legii, locurile de muncă nominalizate la alin. (1).

(3)Unităţile/instituţiile prevăzute în Anexa 3 au obligaţia de a depune la casa teritorială de pensii avizul inspectoratului teritorial de muncă prin care se dovedeşte încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite şi lista cuprinzând categoriile profesionale care lucrează în aceste locuri de muncă. Costul activităţii legate de obţinerea avizului inspectoratului teritorial de muncă se suportă de către angajator.

(4)Nominalizarea salariaţilor care îşi desfăşoară activitatea în locuri de muncă în condiţii deosebite se face de către unitatea/instituţia prevăzută în Anexa 3 împreună cu organizaţiile sindicale semnatare ale prezentului contract.

(5)Unităţile/instituţiile prevăzute în Anexa 3 sunt obligate să supună controlului medical periodic persoanele care îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebite, asigurând fondurile necesare pentru efectuarea acestuia.

(6)încadrarea persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale se realizează cu îndeplinirea tuturor criteriilor menţionate în Hotărârea Guvernului nr. 1284/2011, cu modificările ulterioare.

Art. 40

Pentru prestarea activităţii în locuri de muncă cu condiţii grele, periculoase, nocive, penibile sau altele asemenea, salariaţii beneficiază, după caz, în condiţiile legii, de: sporuri la salariul de bază, durată redusă a timpului de lucru, alimentaţie specifică, concedii suplimentare, reducerea vârstei de pensionare, echipamente şi materiale de protecţie gratuite.

Art. 41

(1) Unităţile/instituţiile prevăzute în Anexa 3 vor asigura, pe cheltuiala lor, echipamente de protecţie, instruirea şi testarea salariaţilor cu privire la normele de sănătate şi securitate a muncii. în acest scop, conducerile unităţilor/instituţiilor prevăzute în Anexa 3 vor prevedea în proiectele de buget sumele necesare pentru achiziţionarea echipamentelor de protecţie şi vor solicita ordonatorilor principali de credite alocarea la timp a fondurilor necesare.

(2)La cererea organizaţiilor sindicale semnatare ale prezentului contract, unităţile/instituţiile prevăzute în Anexa 3 vor face dovada solicitării sumelor necesare pentru achiziţionarea echipamentelor de protecţie, în cadrul comisiei paritare.

(3)în toate cazurile în care, în afara echipamentului prevăzut de lege, angajatorul cere o anumită vestimentaţie specială ca echipament de lucru, contravaloarea acesteia se suportă de către angajator.

(4)încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la sănătatea şi securitatea în muncă atrage răspunderea disciplinară, administrativă, patrimonială, civilă sau penală, după caz, potrivit legii. Nerespectarea obligaţiilor ce revin angajatorilor privind protecţia muncii constituie contravenţie sau infracţiune, după caz, în condiţiile legii.

Art. 42

(1) La nivelul fiecărei unităţi/instituţii prevăzute în Anexa 3 se constituie comitetul de securitate şi sănătate în muncă, cu scopul de a asigura implicarea salariaţilor în elaborarea şi aplicarea deciziilor în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă. Modalitatea de constituire a acestuia şi timpul de muncă afectat activităţii în comitetele de securitate şi sănătate în muncă - considerat timp efectiv lucrat - vor fi stabilite în comisiile paritare constituite la nivelul unităţilor/instituţiilor prevăzute în Anexa 3.

(2)Instruirea angajaţilor în domeniul securităţii şi sănătăţii muncii se realizează de angajator periodic, prin modalităţi specifice, stabilite de comun acord de către acesta cu comitetul de securitate şi sănătate în muncă şi reprezentanţii organizaţiilor sindicale sau ai salariaţilor, acolo unde nu există sindicate.

(3)Instruirea este obligatorie pentru noii angajaţi, pentru cei care îşi schimbă locul sau felul muncii, pentru cei care îşi reiau activitatea după o întrerupere mai mare de 6 luni, precum şi în situaţia în care intervin modificări ale legislaţiei în domeniu.

(4)Organizarea activităţii de asigurare a securităţii şi sănătăţii în muncă este cuprinsă în regulamentul intern şi se aduce la cunoştinţa salariaţilor prin comunicare şi instruire directă de către angajator, precum şi prin afişare la sediul unităţii/instituţiei.

(6)Unitatea/instituţia are obligaţia să asigure toţi salariaţii pentru risc de accidente de muncă şi boli profesionale.

Art. 43

(1) în vederea menţinerii şi îmbunătăţirii condiţiilor de desfăşurare a activităţii la locurile de muncă, părţile semnatare ale prezentului contract convin asupra următoarelor standarde minime:

-amenajarea ergonomică a locului de muncă;

-asigurarea condiţiilor de mediu - iluminat, microclimat în limitele indicilor de confort termic prevăzuţi de lege, aerisire, umiditate, zgomot, igienizare periodică, reparaţii - în spaţiile în care se desfăşoară procesul .nstructiv-educativ, birouri etc.;

-dotarea treptată a spaţiilor de învăţământ cu mijloace moderne de predare: calculator, videoproiector, aparatură audio-video, table şi mijloace de scris nepoluante/ecologice etc.;

-asigurarea materialelor necesare personalului didactic, în vederea desfăşurării în bune condiţii a procesului instructiv-educativ;

-amenajarea anexelor sociale ale locurilor de muncă: săli de studiu, cancelarii, cantine, vestiare, grupuri sanitare, săli de repaus etc.;

-diminuarea treptată, până la eliminare, a emisiilor poluante.

(2) Măsurile concrete în sensul prevederilor de mai sus se vor stabili de către unităţile/instituţiile prevăzute în Anexa 3 şi organizaţiile sindicale semnatare ale prezentului contract, împreună cu autorităţile administraţiei publice locale.

Art. 44

La începutul fiecărui an şcolar, inspectoratele şcolare prezintă, în condiţiile legii, în cadrul comisiei paritare, raportul privind starea învăţământului preuniversitar. 

Art. 45

(1) Unităţile/instituţiile prevăzute în Anexa 3 vor organiza la încadrarea în muncă şi ori de câte ori este nevoie examinarea medicala a salariatilor in seopul de a constata daca aceştia sunt apti pentru prestarea activităţii. Examinarea medicală este gratuită pentru salariaţi, unităţile/instituţiile asigurând prin buget fondurile necesare pentru efectuarea examenului medical.

(2)Pentru salariaţii din unităţile şi instituţiile finanţate prin bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale, angajatorul va asigura fondurile necesare pentru efectuarea examinărilor medicale obligatorii.

(3)Examinarea medicală are ca scop şi prevenirea îmbolnăvirilor profesionale, concluziile examinării conducând la adoptarea măsurilor necesare pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă.

(4)Unităţile/instituţiile prevăzute în Anexa 3 sunt obligate să asigure fondurile şi condiţiile efectuării tuturor serviciilor medicale profilactice necesare pentru supravegherea sănătăţii salariaţilor, aceştia nefiind implicaţi în niciun fel în costurile aferente acestor servicii.

(5)Personalul din învăţământ beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală în cabinetele medicale şi psihologice şcolare, precum şi în policlinici şi unităţi spitaliceşti stabilite prin protocol încheiat, cu consultarea federaţiilor sindicale reprezentative, între Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Sănătăţii. Analizele medicale se vor realiza gratuit, în baza trimiterii medicului de familie, în policlinicile şi unităţile spitaliceşti menţionate în Protocol. Personalul din învăţământ beneficiază de completarea gratuită a dosarelor de sănătate de către medicul de medicină a muncii, sumele necesare fiind asigurate, în condiţiile legii, de către angajator.

(6) Personalul din învăţământ beneficiază gratuit de vaccinare împotriva bolilor infecto-contagioase, în caz de epidemii. Contravaloarea vaccinurilor va fi suportată, în condiţiile legii, din bugetul angajatorului.

Art. 46

în vederea asigurării sumelor necesare efectuării examinărilor medicale periodice, inclusiv a examinării medicale a salariaţilor care desfăşoară cel puţin 3 ore de muncă de noapte, în proiectul de buget al fiecărei unităţi/instituţii prevăzute în Anexa 3, la finanţarea complementară, se vor prevedea sumele pentru aceste examinări, în conformitate şi cu dispoziţiile art. 105 alin. (2) lit. g) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 47

Unităţile/instituţiile prevăzute în Anexa 3 au obligaţia să asigure accesul salariaţilor la serviciul medical de medicină a muncii, prin încheierea de contracte cu cabinete specializate de medicină a muncii, în condiţiile legii, în termen de 60 de zile de la aprobarea bugetelor acestora.

Art. 48

(1) Unităţile/instituţiile prevăzute în Anexa 3 vor încadra sau menţine în funcţie/pe post persoanele cu handicap fizic sau neuromotor, în cazul în care acestea sunt apte pentru îndeplinirea obligaţiilor de serviciu.

(2) Unităţile/instituţiile prevăzute în Anexa 3 asigură, cu prioritate, trecerea salariaţilor care au recomandare medicală în alte locuri de muncă, pe posturi vacante şi, după caz, reconversia profesională a acestora, în condiţiile legii.

(3)Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă generată de boli profesionale sau accidente de muncă se suportă potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 49

(1) Personalului din învăţământ care îşi desfăşoară activitatea în altă localitate decât localitatea de domiciliu/reşedinţă i se decontează cheltuielile de navetă la şi de la locul de muncă, de către autorităţile administraţiei publice locale, la solicitarea consiliului de administraţie al unităţii/instituţiei prevăzute în Anexa 3.

(2) în cazul în care nu există mijloace de transport în comun pentru localităţile prevăzute la alin. (1), transportul salariaţilor se poate asigura cu microbuzele care realizează transportul elevilor, pe .rutele de transport ale elevilor.

(3)Cadrele didactice de sprijin şi itinerante care îşi desfăşoară activitatea la una sau mai multe unităţi de învăţământ sau la domiciliul/reşedinta elevilor indiferent de regimul de mediu, beneficiaza de devontarea cheltuielilor de transport, în măsura în care îşi desfăşoară activitatea în altă localitate decât cea de domiciliu/reşedinţă.

Art. 50

(1) Personalul din învăţământ beneficiază de o compensaţie de la bugetul asigurărilor sociale de 50% din valoarea cazării, a mesei şi a tratamentului, în bazele de odihnă şi tratament, precum şi în alte spaţii contractate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. în acest sens, Ministerul Educaţiei şi Cercetării va sprijini demersurile federaţiilor sindicale semnatare ale C.C.M.U.N.S.A.I.P., în vederea obţinerii unui număr cât mai mare de bilete de odihnă şi tratament pentru salariaţii din învăţământ, în perioada vacanţelor şcolare.

(2)Copiii întregului personal din învăţământul preuniversitar sau pensionat sunt scutiţi de plata taxelor de înscriere la concursurile de admitere în învăţământul superior, de plata taxelor percepute pentru eliberarea unor acte şi documente şcolare, precum şi de plata sumelor ce sunt solicitate în vederea constituirii unor fonduri ale clasei/şcolii. Beneficiază de acest drept şi copiii orfani de unul sau ambii părinţi ce au activat în sistemul de învăţământ.

(3)Copiii personalului din învăţământul preuniversitar sau pensionat (părinte, întreţinător legal) au prioritate şi beneficiază de gratuitate în internate şi cămine studenţeşti. în acest scop, unităţile de învăţământ preuniversitar asigură cazarea în internate şi fac demersurile necesare către consiliile locale/judeţene pentru alocarea sumelor, iar Ministerul Educaţiei şi Cercetării alocă pentru studenţi sumele necesare, instituţiile de învăţământ superior asigurând cazarea gratuită în cămine studenţeşti.

(4)în vederea alocării sumelor prevăzute la alin. (4), unităţile de învăţământ/instituţiile de învăţământ superior au obligaţia ca, în cel mult 30 de zile de la începerea anului şcolar/universitar, să transmită, după caz, consiliilor locale/judeţene/Ministerului Educaţiei şi Cercetării tabelele cu numărul elevilor/studenţilor care urmează cursurile unităţii/instituţiei de învăţământ superior şi care beneficiază de gratuitate la cazare.

(5)întregul personal din învăţământ este scutit de plata sumelor de bani percepute pentru eliberarea actelor de studii, a certificatelor de obţinere a gradelor didactice şi a altor documente personale.

Capitolul VI

Contractul individual de muncă

Art. 51

în vederea stabilirii drepturilor şi obligaţiilor angajatorilor şi salariaţilor, angajarea se face prin încheierea contractului individual de muncă.

Art. 52

încheierea contractului individual de muncă se face pe baza condiţiilor stabilite de lege, cu respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţeanului şi numai pe criteriul aptitudinilor şi competenţei profesionale.

Art. 53

(1) Contractul individual de muncă va cuprinde cel puţin clauzele prevăzute în Anexa 1 la prezentul contract colectiv de muncă, în condiţiile legii.

(2)Contractul individual de muncă se încheie în scris, în două exemplare, câte unul pentru fiecare parte (angajator şi salariat), angajatorul fiind obligat ca, anterior începerii activităţii, să înmâneze salariatului un exemplar din contractul individual de muncă.

(3)Anterior începerii activităţii, angajatorul este obligat să înregistreze contractul individual de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor, care se transmite inspectoratului teritorial de muncă.

(4)Fişa postului pentru fiecare salariat este anexă la contractul individual de muncă. Orice modificare a acesteia se negociază de salariat cu angajatorul, în prezenţa liderului de sindicat, la solicitarea membrului de sindicat.

Art. 54

(1) în învăţământul preuniversitar de stat, pentru personalul didactic de predare, contractele individuale de muncă se încheie între instituţia/unitatea de învăţământ reprezentată de director şi salariat, în baza deciziei de repartizare semnate de inspectorul scolar general. Pentru personalul didactic auxiliar şi personalul nedidactic, contractul individual de muncă se încheie între instituţia/unitatea de învăţământ reprezentată de director şi salariat.

(2)Contractele individuale de muncă se încheie prin grija şi pe cheltuiala angajatorului.

(3)La solicitarea scrisă a salariatului, organizaţia sindicală din care face parte acesta, afiliată la una dintre federaţiile semnatare ale C.C.M.U.N.S.A.I.P., poate acorda asistenţă la încheierea/modificarea contractului individual de muncă.

Art. 55

(1) Contractul individual de muncă se încheie, de regulă, pe perioadă nedeterminată.

(2)în situaţiile şi condiţiile prevăzute de lege, contractul individual de muncă se poate încheia şi pe perioadă determinată.

(3)Personalul din învăţământ poate încheia contract de muncă cu timp parţial, în condiţiile legii şi ale prezentului contract colectiv de muncă.

(4)Pentru cadrele didactice suplinitoare, absolvenţi ai învăţământului superior cu alte specializări decât ale postului didactic/catedrei, se vor încheia contracte individuale de muncă pe perioadă determinată, respectiv 01 septembrie - 31 august a fiecărui an şcolar sau până la încadrarea unui cadru didactic calificat.

(5)Pentru cadrele didactice suplinitoare, absolvenţi ai învăţământului mediu cu alte specializări decât ale postului didactic/catedrei, se încheie contracte individuale de muncă pe perioadă determinată, respectiv septembrie - iunie, corespunzător structurii anului şcolar, sau până la venirea unui cadru didactic calificat.

Art. 56

(1) Unităţile/instituţiile prevăzute în Anexa 3 se obligă să aducă la cunoştinţa salariaţilor şi organizaţiilor sindicale afiliate la federaţiile semnatare ale C.C.M.U.N.S.A.I.P., în termen legal, posturile disponibile, precum şi condiţiile de ocupare a acestora.

(2)Anterior încheierii sau modificării contractului individual de muncă, unitatea/instituţia prevăzută în Anexa 3 are obligaţia, sub sancţiunea prevăzută de art. 19 din Codul muncii, de a informa persoana care solicită angajarea ori, după caz, salariatul, cu privire la clauzele generale pe care intenţionează să le înscrie în contract sau să le modifice.

(3)Modalitatea concretă de îndeplinire a obligaţiei prevăzute la alin. (2) va fi stabilită în cadrul comisiilor paritare constituite la nivelul unităţilor/instituţiilor prevăzute în Anexa 3.

(4)Informarea prevăzută la alin. (2) va cuprinde, după caz, elementele prevăzute la art. 17 alin. (3) din Codul muncii.

Art. 57

(1) Mişcarea personalului didactic se realizează în conformitate cu prevederile Legii educaţiei naţionale ' .ir. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Metodologiei aprobate prin ordinul ministrului educaţiei cercetării.

Art. 58

în cazul în care angajarea se face prin concurs, dacă un salariat şi o persoană din afara unităţii/instituţiei prevăzute în Anexa nr. 3 obţin aceleaşi rezultate, salariatul va avea prioritate la ocuparea postului.

Art. 59

(1) Pentru verificarea aptitudinilor profesionale ale salariaţilor din sistemul naţional de învăţământ preuniversitar, la încheierea contractului individual de muncă pe perioadă nedeterminată/a contractului de management, se stabileşte o perioadă de probă, după cum urmează:

-30 de zile calendaristice pentru personalul didactic auxiliar şi nedidactic;

-90 de zile calendaristice pentru personalul de conducere, îndrumare şi control.

(2)Pentru verificarea aptitudinilor profesionale ale salariaţilor din sistemul naţional de învăţământ preuniversitar, la încheierea contractului individual de muncă pe perioadă determinată, se stabileşte o perioadă de probă, după cum urmează:

a)5 zile lucrătoare pentru o durată a contractului individual de muncă mai mică de 3 luni;

b)15 zile lucrătoare pentru o durată a contractului individual de muncă cuprinsă între 3 şi 6 luni;

c)30 de zile lucrătoare pentru o durată a contractului individual de muncă mai mare de 6 luni.

(3)Pe durata perioadei de probă salariaţii beneficiază de toate drepturile şi au toate obligaţiile prevăzute de legislaţia muncii, prezentul contract colectiv de muncă, regulamentul intern şi contractul individual de muncă.

(4)Perioada de probă constituie vechime în muncă/vechime efectivă în învăţământ.

Art. 60

Desfăşurarea activităţii didactice în regim de cumul şi plata cu ora se face potrivit dispoziţiilor Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare. încadrarea personalului didactic în regim de plata cu ora sau prin cumul se face prin încheierea unui contract individual de muncă pe durată determinată, între instituţia/unitatea de învăţământ prevăzută în Anexa 3, reprezentată prin director, şi salariat. Remunerarea activităţii astfel desfăşurate se face conform prevederilor legale în vigoare şi prezentului contract colectiv de muncă.

Art. 61

Drepturile şi obligaţiile angajatorilor şi salariaţilor sunt stabilite, în condiţiile legii, prin C.C.M.U.N.S.A.I.P., prin prezentul contract colectiv de muncă şi prin contractele individuale de muncă.

Art. 62

Salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute de lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.

Art. 63

(1) Contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părţilor.

(2)Refuzul salariatului de a accepta o modificare referitoare la felul muncii, locul său de muncă sau la drepturile salariale nu dă dreptul angajatorului să procedeze la desfacerea unilaterală a contractului individual de muncă pentru acest motiv.

(3)în mod excepţional, modificarea unilaterală a contractului este posibilă numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege.

(4)Modificarea contractului individual de muncă se referă la oricare dintre următoarele elemente:

a)durata contractului;

b)locul muncii;

c)felul muncii;

d)condiţiile de muncă;

e)salariul;

f)timpul de muncă şi timpul de odihnă.

(5) Orice modificare a unuia din elementele prevăzute la alin. (4) sau la art. 17 alin. (3) din Codul muncii, în timpul executării contractului individual de muncă, impune încheierea unui act adiţional la acesta.

(6)Modificările privind salarizarea, gradele didactice, gradele/treptele profesionale, gradaţiile şi celelalte date prevăzute în actele normative şi/sau administrative cu caracter normativ sunt operate de drept, imediat şi cu exactitate, prin decizie individuală emisă de angajator, fără a fi necesară o cerere a salariatului în acest sens.

(7)în situaţia în care contractul individual de muncă este modificat prin acordul părţilor, actul adiţional se încheie în termen de 20 zile lucrătoare de la data realizării acordului de voinţă al părţilor.

(8)în situaţia excepţională în care contractul individual de muncă este modificat unilateral de către angajator, actul adiţional se încheie în termen de 20 zile lucrătoare de la data încunoştinţării în scris a salariatului despre elementul/elementele care se modifică.

Art. 64

(1) Detaşarea personalului didactic, de conducere, de îndrumare şi de control se face în conformitate cu prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Delegarea personalului didactic, de conducere, de îndrumare şi de control, precum şi delegarea şi detaşarea personalului didactic auxiliar şi nedidactic se fac în condiţiile şi cu acordarea drepturilor prevăzute de Codul muncii. 

(3)Personalul didactic auxiliar şi nedidactic din unităţile prevăzute în Anexa 3, încadrat pe post întreg sau pe fracţie de post poate fi transferat, în condiţiile legii, la cerere sau în interesul învăţământului, de la o unitate de învăţământ la alta, pe post întreg sau pe fracţie de post.

Art. 65

(1) Contractul individual de muncă se poate suspenda în cazurile expres prevăzute de Codul muncii, de legislaţia specială, precum şi de prezentul contract colectiv de muncă.

(2)Suspendarea contractului individual de muncă are ca efect suspendarea prestării muncii de către salariat şi a plăţii drepturilor de natură salarială de către angajator.

(3)Pe durata suspendării pot continua să existe şi alte drepturi şi obligaţii ale părţilor, stabilite conform C.C.M.U.N.S.A.I.P., conform prezentului contract colectiv de muncă şi contractelor individuale de muncă, conform prevederilor legale în vigoare.

(4)în situaţia suspendării contractului individual de muncă din motive imputabile salariatului, pe durata suspendării, acesta nu va beneficia de niciun drept care rezultă din calitatea sa de salariat.

(5)Pe perioada suspendării contractului individual de muncă, unitatea/instituţia prevăzută în Anexa 3 nu poate opera nicio modificare a contractului individual de muncă, decât cu acordul salariatului.

Art. 66

(1) Personalului didactic titular care beneficiază de pensie de invaliditate gradul III, cu drept de a presta activitate în învăţământ maxim jumătate de normă i se încheie act adiţional la contractul individual de muncă, având ca obiect reducerea timpului de muncă pe perioada invalidităţii.

(2)Personalului didactic titular care beneficiază de pensie de invaliditate gradul II, respectiv gradul I, i se va rezerva catedra/postul didactic pe durata invalidităţii. Contractul său de muncă este suspendat până la data la care medicul expert al asigurărilor sociale emite decizia prin care constată redobândirea capacităţii de muncă şi, deci, încetarea calităţii de pensionar. Rezervarea catedrei/postului didactic încetează şi de la data emiterii, de către medicul expert al asigurărilor sociale, a deciziei prin care se constată pierderea definitivă a capacităţii de muncă.

(3)Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător personalului didactic auxiliar şi personalului nedidactic, aceştia urmând a fi reintegraţi pe funcţia/postul deţinute la data pierderii capacităţii de muncă sau, în caz contrar, pe un post corespunzător studiilor şi aptitudinilor profesionale ale acestora.

Art. 67

(1) Pe durata întreruperii temporare a activităţii angajatorului, salariaţii beneficiază de o indemnizaţie plătită din fondul de salarii de cel puţin 75% din salariul de bază al locului de muncă ocupat/funcţiei îndeplinite, la care se adaugă toate sporurile şi indemnizaţiile care se includ în salariul de bază.

(2) Pe durata întreruperii temporare prevăzute la alin. (1), salariaţii se vor afla la dispoziţia angajatorului, acesta având oricând posibilitatea să dispună reînceperea activităţii.

(3) în situaţia în care angajatorul nu poate asigura pe durata zilei de lucru, parţial sau total, condiţiile necesare realizării sarcinilor de serviciu, el este obligat să plătească salariaţilor salariul de bază pentru timpul cât lucrul a fost întrerupt.

Art. 68

(1) Contractul individual de muncă poate înceta:

a)de drept;

b)ca urmare a acordului părţilor, la data convenită de acestea;

c)ca urmare a voinţei unilaterale a uneia dintre părţi, potrivit legii.

(2) Contractul individual de muncă încetează de drept în situaţiile prevăzute de art. 56 din Codul muncii.

Art. 69

(1) Este interzisă concedierea salariaţilor:.

a)pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenenţă naţională, rasă, culoare, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală;

b)pentru exercitarea dreptului la grevă şi a/drepturifor sindicale.

(2) Concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă:

a)pe durata incapacităţii temporare de muncă, stabilită prin certificat medical;

b)pe durata suspendării activităţii ca urmare a instituirii carantinei;

c)pe durata în care salariata este însărcinată, în măsura în care angajatorul a luat cunoştinţă de acest fapt anterior emiterii deciziei de concediere;

d)pe durata concediului de maternitate;

e)pe durata concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la 1 an, 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap;

f)pe durata concediului pentru îngrijirea copilului bolnav/cu dizabilităţi în vârstă de până la 7 ani sau, în cazul copilului cu handicap, pentru afecţiuni intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani;

g)pe durata îndeplinirii serviciului militar;

h)pe durata exercitării unei funcţii eligibile într-un organism sindical, cu excepţia situaţiei în care concedierea este dispusă pentru o abatere disciplinară gravă sau pentru abateri disciplinare repetate săvârşite de către acel salariat;

i)pe durata efectuării concediului de odihnă;

j)pe durata rezervării catedrei/postului didactic.

Art. 70

(1) Contractul individual de muncă nu poate fi desfăcut din iniţiativa angajatorului în cazurile în care, prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, au fost prevăzute asemenea interdicţii.

(2)Desfacerea contractului individual de muncă din motive neimputabile salariaţilor este determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, ca urmare a dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activităţii. Desfiinţarea trebuie să fie efectivă, cu o cauză reală şi serioasă.

(3)Desfăşurarea activităţii sindicale, precum şi apartenenţa la un sindicat nu pot constitui motive pentru desfacerea contractului individual de muncă.

Art. 71

(1) în cazul concedierii unui membru de sindicat pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul va notifica, în scris, intenţia de concediere organizaţiei sindicale din care face parte salariatul, cu 5 zile lucrătoare înainte de emiterea deciziei de încetare.

(2)în cazul concedierii salariatului pentru inaptitudine fizică şi/sau psihică, constatată prin decizia organelor competente de expertiză medicală, salariatul beneficiază de o compensaţie, conform legii, în cazul în care nu i se poate oferi un alt loc de muncă în condiţiile art. 64 din Codul muncii.

(3)Salariaţii concediaţi pentru motive care nu ţin de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a omajului şi de plăţi compensatorii, conform legii.

(4)în situaţia în care salariatul îşi pierde aptitudinile profesionale din motive medicale, angajatorul îi va asigura în limita posibilităţilor un alt loc de muncă. în ipoteza în care nu dispune de astfel de posibilităţi, precum şi în cazul salariaţilor concediaţi pentru motive care nu ţin de persoana acestora, angajatorul va apela la agenţia locală de ocupare a forţei de muncă, în vederea redistribuirii salariatului corespunzător pregătirii profesionale şi/sau, după caz, capacităţii de muncă stabilite de medicul de medicină a muncii.

Art. 72

(1) Salariatul poate fi concediat pentru motive de necorespundere profesională, cu respectarea procedurii de evaluare prealabilă, stabilită prin prezentul contract colectiv de muncă.

(2)Evaluarea salariatului pentru necorespundere profesională, prin examinare scrisă, orală şi/sau practică, se face de către o comisie numită de unitatea/instituţia prevăzută în Anexa 3. Din comisie va face parte şi un reprezentant al organizaţiei sindicale semnatare ale prezentului contract, desemnat de aceasta, al cărei membru este salariatul în cauză.

(3)Comisia va convoca salariatul şi îi va comunica acestuia în scris, cu cel puţin 15 zile înainte:

a)data, ora exactă şi locul întrunirii comisiei;

b)modalitatea în-care se va desfăşura examinarea.

(4)Examinarea va avea ca obiect activităţile prevăzpte în fişa postului salariatului în cauză.

(5)în cazul introducerii de noi tehnologii, examinarea salariatului se va referi la acestea numai în măsura în care salariatul în cauză a urmat cursuri de formare profesională în respectiva materie.

(6)Rezultatele examinării şi concluziile comisiei de evaluare privind corespunderea/necorespunderea profesională se consemnează într-un proces-verbal.

(7)în cazul în care, în urma examinării, salariatul este considerat necorespunzător profesional de către comisie, acesta are dreptul de a contesta hotărârea comisiei în termen de 10 zile de la comunicare. Contestaţia se adresează consiliului de administraţie al unităţii/instituţiei prevăzute în Anexa 3 şi se soluţionează în termen de 5 zile de la înregistrare.

(8)Dacă salariatul nu a formulat contestaţia în termenul prevăzut la alin. (7) sau dacă, după formularea contestaţiei şi reexaminarea hotărârii comisiei, aceasta este menţinută, conducătorul unităţii/instituţiei prevăzute în Anexa 3, după îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de art. 64 din Codul muncii, emite şi comunică decizia de desfacere a contractului individual de muncă al salariatului, pentru motive de necorespundere profesională. Decizia se motivează în fapt şi în drept, cu menţionarea rezultatelor evaluării, a termenului legal în care poate fi contestată, prevăzut de art. 211 din Legea dialogului social nr. 62/2011 şi a instanţei la care poate fi contestată. Decizia se comunică salariatului în termen de cel mult 5 zile de la data emiterii şi produce efecte de la comunicare.

Art. 73

(1) Salariatele/salariaţii care au beneficiat de concediu de maternitate şi/sau concediu pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 1 an, 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, sau după caz, de concediul pentru îngrijirea copilului cu dizabilităţi până la împlinirea vârstei de 7 ani nu pot fi concediate/concediaţi pe motivul prevăzut de art. 61 lit. d) din Codul muncii, pe o perioadă de 12 luni de la reluarea activităţii, considerată perioadă de readaptare.

Art. 74

(1) în toate situaţiile în care, anterior concedierii, angajatorul este obligat să acorde un termen de preaviz, durata acestuia va fi de 20 de zile lucrătoare. Termenul de preaviz începe să curgă de la data comunicării salariatului a cauzei care determină concedierea.

(2) în perioada preavizului, salariaţii au dreptul să absenteze jumătate din timpul efectiv al programului de lucru zilnic, pentru a-şi căuta un loc de muncă, fără ca aceasta să afecteze salariul şi celelalte drepturi care i se cuvin.

Art. 75

(1) în cazul concedierilor pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, la aplicarea efectivă a reducerii de personal, după reducerea posturilor vacante de natura celor desfiinţate, măsurile vor afecta în rdine:

a)contractele individuale de muncă ale salariaţilor care solicită plecarea din unitate/instituţie;

b)contractele individuale de muncă ale salariaţilor care cumulează două sau mai multe funcţii, precum şi ale celor care cumulează pensia cu salariul;

c)contractele individuale de muncă ale celor care îndeplinesc condiţiile legale de pensionare, în anul şcolar respectiv.

(2)în cazul în care, la nivelul unităţii/instituţiei, există mai multe posturi de aceeaşi natură şi unul sau mai multe dintre acestea vor fi desfiinţate, se va proceda la o evaluare obiectivă a performanţelor profesionale ale persoanelor care le ocupă.

(3)Dacă rezultatul evaluării nu conduce la departajare, se aplică, în ordine, următoarele criterii:

a) dacă măsura afectează doi soţi care lucrează în aceeaşi unitate/instituţie, se desface contractul de muncă al salariatului care are venitul cel mai mic, fără ca prin aceasta să poată fi concediat un salariat al cărui post nu este vizat de desfiinţare;

b) măsura să afecteze mai întâi persoanele care nu au copii în întreţinere;

c) masura sa afecteze numai in ultimul rand femeile care au in ingrijiire copii, barbatii vaduvi sau divortati care au in intretinere copii, unicii intretinatori de familie precum şi salariatii care mai au cel mult tredi ani pana la pensionare.

(4)în cazul în care măsura ar afecta un salariat care a urmat o formă de calificare sau perfecţionare profesională şi a încheiat cu unitatea/instituţia un act adiţional la contractul individual de muncă, prin care s-a obligat să presteze activitate în favoarea acesteia o anumită perioadă de timp, unitatea/instituţia prevăzută în Anexa 3 nu-i va pretinde acestuia despăgubiri şi nici nu-l va putea obliga la suportarea cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, proporţional cu perioada nelucrată până la împlinirea termenului prevăzut în actul adiţional.

(5)Hotărârea privind concedierile individuale se adoptă de comisia paritară de la nivelul unităţii/instituţiei prevăzute în Anexa 3.

Art. 76

(1) Unitatea/instituţia prevăzută în Anexa 3, care îşi extinde sau îşi reia activitatea într-o perioadă de 12 luni de la luarea măsurii de concediere individuală pentru motive neimputabile salariaţilor, are obligaţia de a încunoştinţa în scris organizaţiile sindicale semnatare ale prezentului contract colectiv de muncă despre aceasta şi de a face publică măsura, prin publicare în presă şi la sediul unităţii/instituţiei. De asemenea, unitatea/instituţia are obligaţia de a transmite salariaţilor care au fost concediaţi o comunicare scrisă în acest sens şi de a-i reangaja pe aceleaşi locuri de muncă pe care le-au ocupat anterior, în aceleaşi condiţii existente anterior concedierii, fără concurs sau perioadă de probă, dacă îndeplinesc condiţiile cerute de lege pentru ocuparea acestor posturi vacante.

(2)Salariaţii au la dispoziţie un termen de maximum 5 zile calendaristice de la data comunicării prevăzute la alin. (1), pentru a-şi manifesta în scris consimţământul cu privire la locul de muncă oferit.

(3)în situaţia în care salariaţii care au dreptul de a fi reangajaţi potrivit alin. (1) nu îşi manifestă în scris consimţământul în termenul prevăzut la alin. (2) sau refuză locul de muncă oferit, unitatea/instituţia poate face noi încadrări pe locurile de muncă rămase vacante.

(4)Unitatea/instituţia este obligată să încunoştinţeze în scris personalul didactic care a fost transferat în etapa de restrângere de activitate, în situaţia în care, la data începerii anului şcolar, se constată că postul/catedra a fost reînfiinţat(ă) ori s-a reînfiinţat cel puţin jumătate de normă din catedra respectivă. Directorul unităţii/instituţiei are obligaţia să comunice în scris cadrului didactic decizia de revenire pe postul/catedra deţinut(ă) anterior. Posturile/catedrele eliberate se ocupă în etapele ulterioare ale mobilităţii personalului didactic din învăţământul preuniversitar, cu respectarea prevederilor Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar, aprobată prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării.

Art. 77

(1) Personalul didactic, personalul didactic auxiliar, precum şi cel de conducere, de îndrumare şi de control din învăţământul preuniversitar răspund disciplinar potrivit dispoziţiilor art. 280-282 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, completate, după caz, cu prevederile art. 247-252 din Codul muncii.

(2) Personalul nedidactic răspunde disciplinar potrivit dispoziţiilor art. 247-252 din Codul muncii.

Art. 78

(1) Salariaţii au dreptul de a demisiona, notificând în scris unitatea/instituţia despre această situaţie, fără a fi obligaţi să-şi motiveze demisia. Contractul individual de muncă încetează de la data împlinirii termenului de preaviz de 10 zile calendaristice, pentru salariaţii cu funcţii de execuţie şi respectiv 20 de zile calendaristice, pentru salariaţii cu funcţii de conducere.

(2)în cazul în care unitatea/instituţia refuză înregistrarea demisiei, salariatul are dreptul de a face dovada acesteia prin orice mijloc de probă.

(3)Salariatul are dreptul de a demisiona fără preaviz dacă unitatea/instituţia nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin contractul individual de muncă şi contractul colectiv de muncă.

Capitolul VII

Formarea profesionala

Art.79

(1) Partile inteleg:

a)prin termenul de formare profesională - orice procedură prin care o persoană dobândeşte o calificare atestată printr-un certificat sau o diplomă, eliberate conform legii;

b)prin termenul de formare profesională continuă - procedura prin care o persoană, având deja o calificare ori o profesie, dobândeşte noi competenţe cognitive şi funcţionale (deprinderi);

c)prin comitete sectoriale de formare profesională - instituţii de dialog social de utilitate publică, cu personalitate juridică, ce dezvoltă, actualizează şi validează calificările din sectoarele respective de activitate.

(2)Părţile semnatare convin să acorde întregul sprijin solicitat de către Autoritatea Naţională pentru Calificări pentru elaborarea sistemului de standarde ocupaţionale, bazat pe competenţe şi a calificărilor care vor fi validate şi introduse în Registrul naţional al calificărilor. Sistemul va fi utilizat la evaluarea şi certificarea calificării salariaţilor.

(3)Formarea profesională a salariaţilor se organizează pentru ocupaţii, meserii, specialităţi şi profesii cuprinse în "Clasificarea Ocupaţiilor din România" (COR), pe baza "standardelor ocupaţionale" şi a clasificărilor elaborate de comitetele sectoriale.

(4)Părţile convin să acorde întregul sprijin Comitetului sectorial pentru educaţie şi formare profesională, cercetare-proiectare, sport, precum şi Direcţiei Formare Continuă a Personalului din învăţământul Preuniversitar (DFCPIP).

(5) Părţile convin să acorde sprijin membrilor lor, pentru dezvoltarea activităţii comitetului sectorial şi DFCPIP, precum şi pentru dezvoltarea în sistem de parteneriat, la nivelul sectorului învăţământ preuniversitar, a unor activităţi proprii de formare profesională, inclusiv prin sprijinirea proiectelor destinate atragerii de fonduri necesare.

Art. 80

(1) Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş şi unităţile/instituţiile prevăzute în Anexa 3 se obligă să asigure salariaţilor accesul periodic la formarea profesională.

(2)Formarea profesională a salariaţilor se poate realiza prin următoarele forme:

a)participarea la cursuri organizate de casele corpului didactic sau de furnizorii de servicii de formare profesională din ţară şi din străinătate;

b)stagii de adaptare profesională la cerinţele postului şi ale locului de muncă;

c)stagii de practică şi de specializare în ţară şi în străinătate;

d)formare individualizată;

e)stagii de perfecţionare organizate de organizaţiile sindicale reprezentative;

f)alte forme de pregătire convenite între angajator şi salariat.

(3)Perfecţionarea personalului didactic, didactic auxiliar, precum şi a personalului de conducere, de indrumare şi de control se face potrivit prevederilor Legii nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

(4)Formarea profesională cuprinde şi teme din domeniul relaţiilor de muncă convenite de unităţile/instituţiile prevăzute în Anexa 3 şi organizaţiile sindicale semnatare ale prezentului contract.

(5)în procesul de formare profesională a personalului didactic, iniţiativele Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş vor fi sprijinite de către organizaţiile sindicale semnatare ale prezentului contract colectiv de muncă atât în privinţa colaborării cu furnizorii de educaţie la nivel de judeţ, cât şi referitor la identificarea soluţiilor optime de punere în aplicare. în acest sens, între Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, organizaţiile sindicale şi furnizorii de educaţie vor fi încheiate parteneriate, contracte de colaborare etc.

Art. 81

(1) Unităţile/instituţiile prevăzute în Anexa 3 se obligă să elaboreze anual planuri de formare profesională pentru toate categoriile de salariaţi, după consultarea organizaţiilor sindicale semnatare ale prezentului contract sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor.

(2)Planurile de formare profesională fac parte integrantă din contractele colective de muncă.

(3)Planurile de formare profesională vor fi aduse la cunoştinţa salariaţilor în termen de 15 zile de la adoptarea lor, prin afişare la sediul tuturor unîtăţilor/institutiilor prevăzute în Anexa 3.

Art. 82

(1) Finanţarea activităţilor de formare continuă se suportă de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, prin alocarea din timp a sumelor necesare.

(2)Ministerul Educaţiei şi Cercetării asigură şi sumele percepute de instituţiile de învăţământ superior pentru instrumentarea dosarelor în vederea acordării gradelor didactice. Persoanele care au achitat taxele de instrumentare a dosarelor depun la Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş solicitarea de decontare, însoţită de documentele justificative. Decontarea sumelor se face în termen de 30 de zile de la data solicitării.

(3)în vederea stabilirii drepturilor salariale corespunzătoare gradului didactic obţinut la data începerii anului şcolar, unităţile de învăţământ şi instituţiile de învăţământ superior sunt obligate să elibereze adeverinţe care să ateste obţinerea gradului didactic, în termen de 30 de zile de la promovarea probelor.

(4)Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş şi Casa Corpului Didactic Timiş, prin departamentele de specialitate, vor desfăşura programe de formare şi conversie profesională pentru personalul din învăţământul preuniversitar. Aceste programe vor fi elaborate în colaborare cu organizaţiile sindicale semnatare ale prezentului contract.

Art. 83

(1) Unitatea/instituţia va suporta toate cheltuielile ocazionate de participarea salariaţilor la cursurile şi stagiile de formare profesională iniţiate de către aceasta.

(2)Unitatea/instituţia va suporta toate cheltuielile ocazionate de participarea personalului nedidactic la instruirea periodică în vederea însuşirii noţiunilor fundamentale de igienă, în conformitate cu prevederile Ordinului comun nr. 1225/5031/2003, cu modificările ulterioare.

(3)în vederea asigurării sumelor necesare pentru formarea profesională a personalului didactic auxiliar şi nedidactic, unitatea/instituţia va prevedea în bugetul propriu aceste cheltuieli.

(4)Finanţarea formării profesionale a salariaţilor din unităţile de învăţământ preuniversitar se va completa cu sume alocate de la bugetele locale şi/sau din venituri proprii ale unităţilor/instituţiilor, pentru formele de pregătire profesională solicitate de salariaţi, pentru care unitatea/instituţia suportă o parte din cost.

(5)în cazul în care un salariat identifică un curs de formare profesională, relevant pentru angajator, pe care ar dori să-l urmeze, organizat de un terţ, unitatea/instituţia va analiza cererea împreună cu organizaţia sindicală semnatare ale prezentului contract, al cărui membru este salariatul, pentru a stabili dacă şi în ce măsură va suporta contravaloarea cursului.

(6)în cazul în care Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş identifică împreună cu organizaţiile sindicale semnatare ale prezentului contract colectiv de muncă nevoia de formare profesională relevantă, ca urmare a analizelor/studiilor realizate la nivelul sistemului de învăţământ preuniversitar din judeţul Timiş, se va analiza cererea I.Ş.J. Timiş împreună cu organizaţiile sindicale, pentru a stabili numărul de cadre didactice care participă la formarea profesională cu sprijin financiar/cofinanţare a unui număr de 25 de cadre didactice pentru fiecare organizaţie sindicală semnatară a prezentului contractului colectiv de muncă.

Art. 84

(1) Salariaţii care participă la stagii sau cursuri de formare profesională, care presupun scoaterea parţială sau totală din activitate, beneficiază de drepturile salariale prevăzute de art. 197 din Codul muncii şi au obligaţiile prevăzute de art. 198 din Codul muncii.

(2)în cazul scoaterii totale din activitate, contractul individual de muncă al salariatului se suspendă, acesta beneficiind, pe perioada cursurilor/stagiilor de formare profesională, de toate drepturile salariale care i se cuvin.

(3)Perioada cât salariaţii participă la cursuri/stagii de formare profesională, cu scoaterea parţială/totală din activitate constituie vechime în muncă/în învăţământ/la catedră.

Art. 85

(1) Salariaţii beneficiază de concedii pentru formare profesională, conform art. 154-158 din Codul muncii.

(2) în cazul în care unitatea/instituţia nu şi-a respectat obligaţia de a asigura pe cheltuiala sa participarea unui salariat la formale profesionala in conditiile prevazute de lege, salariatul are dreptul la un concediu pentru formare profesională, plătit de angajator, de 10 zile lucrătoare sau de 80 de ore. în această perioadă salariatul va beneficia de o indemnizaţie de concediu calculată ca şi în cazul concediului de odihnă.

(3) Constituie vechime în muncă/învăţământ şi perioadele în care personalul din învăţământ s-a aflat în concediu fără plată pentru formare profesională solicitat în condiţiile art. 155-156 din Codul muncii.

Art. 86

Unităţile/instituţiile prevăzute în Anexa 3 se obligă să consulte organizaţiile sindicale semnatare ale prezentului contract, anterior încheierii contractelor de adaptare profesională.

Art. 87

în cazul în care personalul didactic are două specialităţi principale sau o specialitate principală şi una secundară, definitivarea în învăţământ şi gradele didactice II şi I pot fi obţinute la una dintre cele două specialităţi, fiind recunoscute pentru oricare dintre specialităţile înscrise pe diplome. Aceste prevederi se aplică personalului didactic calificat, indiferent de modul de constituire a catedrei.

Art. 88

(1) Reconversia profesională a personalului din învăţământ se realizează prin instituţiile de învăţământ superior, casele corpului didactic, organizaţiile sindicale semnatare ale prezentului contract colectiv de muncă sau orice alte persoane juridice acreditate sau autorizate ca furnizori de formare profesională.

(2) Natura cursurilor şi modul de organizare şi de recrutare a candidaţilor vor fi stabilite în comisiile paritare de la nivelul unităţilor/instituţiilor prevăzute în Anexa 3, în termen de 30 de zile de la înregistrarea contractelor colective de muncă.

Capitolul VIII

Alte prevederi în legătură cu drepturile şi obligaţiile părţilor

Art. 89

(1) Unităţile/instituţiile prevăzute în Anexa 3 au obligaţia de a invita la şedinţele consiliului de administraţie reprezentanţii organizaţiilor sindicale semnatare ale prezentului contract colectiv de muncă. Aceşti reprezentanţi sunt desemnaţi de organizaţiile sindicale semnatare ale prezentului contract, în baza împuternicirilor acordate acestora de federaţiile semnatare ale C.C.M.U.N.S.A.I.P.

(2)înştiinţarea organizaţiilor sindicale privind întrunirea comisiei paritare şi consiliilor de administraţie se face cu cel puţin 72 de ore înaintea şedinţei, comunicându-se ordinea de zi şi documentele ce vor fi discutate.

(3)Procesul-verbal încheiat cu ocazia şedinţelor prevăzute la alin. (1) va consemna şi punctele de vedere ale reprezentanţilor organizaţiilor sindicale şi va purta, în mod obligatoriu, semnătura acestora. Hotărârile organismelor menţionate la alin. (2) şi copiile proceselor-verbale ale şedinţelor acestora vor fi comunicate organizaţiilor sindicale în termen de 2 zile lucrătoare de la data desfăşurării şedinţei.

Art. 90

Pentru fundamentarea acţiunilor prevăzute la art. 30 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş şi unităţile/instituţiile prevăzute în Anexa 3 vor pune la dispoziţia organizaţiilor sindicale semnatare ale prezentului contract informaţiile şi documentele necesare ori le vor asigura accesul la acestea, reprezentanţii organizaţiilor sindicale având obligaţia de a păstra confidenţialitatea datelor transmise cu acest caracter.

Art. 91

(1) Pentru participarea la procesul de monitorizare şi evaluare a calităţii sistemului de învăţământ, sunt degrevate la nivel naţional cadre didactice, în echivalentul a maximum 120 de norme/posturi didactice, la propunerea federaţiilor sindicale semnatare ale C.C.M.U.N.S.A.I.P.

(2) Desemnarea cadrelor didactice prevăzute la alin. (1) se face de către federaţiile sindicale semnatare ale C.C.M.U.N.S.A.I.P., iar listele cuprinzând persoanele degrevate sunt aprobate prin ordin al ministrului educaţiei si cercetării.

Art. 92

(1) Unitatea/instituţia se obligă să asigure\derularea în condiţii normale a procesului,de învăţământ prin suplinirea personalului aflat în concediu fară plată sau trimis la cursuri de formare şi perfectionare profesională/sindicală stagii de pregătire profesională/sindicală - în ţară sau în străinătate -, schimburi de experienţă, precum şi alte acţiuni profesionale/sindicale şi să le sprijine efectiv. Persoanele care suplinesc vor fi remunerate corespunzător pentru activitatea suplimentară efectuată.

(2) Membrii de sindicat, inclusiv cei aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale care lucrează nemijlocit în unităţile şi instituţiile de învăţământ, au dreptul la 2 zile libere plătite/an şcolar, pe bază de învoire colegială, în vederea participării la acţiuni şi activităţi sindicale, având obligaţia de a-şi asigura suplinirea cu personal calificat, care nu va fi remunerat.

Art. 93

(1) Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş şi unităţile/instituţiile prevăzute în Anexa 3 în care îşi desfăşoară activitatea organizaţii sindicale semnatare ale prezentului contract sunt obligate să pună la dispoziţie, cu titlu gratuit, spaţii cu dotările existente, corespunzătoare funcţionării acestora.

(2)Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş şi unităţile/instituţiile prevăzute în Anexa 3 recunosc şi asigură dreptul de folosinţă gratuită al organizaţiilor sindicale semnatare a prezentului contract colectiv de muncă a spaţiilor în care se află sediile acestora, menţionate în sentinţele judecătoreşti rămase definitive/statutele acestora, pe toată perioada existenţei organizaţiei sindicale.

(3)Baza materială cu destinaţie cultural-sportivă, aflată în proprietatea sau în folosinţa unităţilor/instituţiilor prevăzute în Anexa 3, în proprietatea sau folosinţa organizaţiilor sindicale, va putea fi folosită, cu titlu gratuit, pentru acţiuni organizate de sindicate sau patronat, în condiţiile prevăzute în contractul colectiv de muncă.

Art. 94

(1) Membrii de sindicat, aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale semnatare ale prezentului contract, care au postul didactic/catedra rezervat(ă) beneficiază de toate drepturile prevăzute de Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, de actele normative şi/sau administrative cu caracter normativ aplicabile în materie, precum şi de prezentul contract colectiv de muncă. Acestora li se recunoaşte ultimul calificativ obţinut anterior rezervării/degrevării.

(2) Pe toată durata exercitării mandatului, precum şi pe o perioadă de 2 ani de la încetarea acestuia, reprezentanţilor aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale nu li se pot opera modificări ale elementelor contractului individual de muncă şi nu pot fi concediaţi pentru motive care nu ţin de persoana salariatului sau pentru motive ce ţin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit, decât cu acordul scris al organului colectiv de conducere ales al organizaţiei sindicale.

Art. 95

(1) La cererea organizaţiilor sindicale, în baza acordului membrilor de sindicat, Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş şi conducerile unităţilor/instituţiilor prevăzute în Anexa 3 vor dispune încasarea ratelor şi -ontribuţiilor la C.A.R. şi la bănci, precum şi a cotizaţiei sindicale pe stat de plată, de către persoanele care au sarcini de serviciu privind plata salariilor. Sumele reţinute, aferente cotizaţiilor sindicale, vor fi virate în contul organizaţiilor sindicale semnatare ale prezentului contract.

(2) Cotizaţia plătită de membrii organizaţiilor sindicale în cuantum de maximum 1% din venitul brut realizat este deductibilă din baza de calcul a impozitului pe venit.

Art. 96

Unităţile/instituţiile recunosc dreptul reprezentanţilor organizaţiilor sindicale afiliate la federaţiile sindicale semnatare ale C.C.M.U.N.S.A.I.P. de a urmări la locul de muncă modul în care sunt respectate drepturile salariaţilor prevăzute în contractele colective de muncă şi în contractele individuale de muncă.

Art. 97

Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş consiliază unităţile de învăţământ în vederea accesării de către acestea a fondurilor europene. 

Art. 98

Unităţile/instituţiile şi organizaţiile sindicale afiliate la federaţiile sindicale semnatare ale C.C.M.U.N.S.A.I.P. îşi vor comunica reciproc şi în timp util hotărârile proprii privind problemele importante din domeniul relatiilor de munca.

Art. 98

Organizaţiile sindicale semnatare ale prezentului contract colectiv de muncă recunosc dreptul unităţilor/instituţiilor de a stabili, în condiţiile legii, răspunderea disciplinară sau patrimonială a salariaţilor care se fac vinovaţi de încălcarea normelor de disciplină a muncii sau care aduc prejudicii unităţii/instituţiei.

Art. 99

(1) Părţile semnatare ale prezentului contract colectiv de muncă se obligă să asigure un climat normal de muncă, cu respectarea prevederilor legale, a contractelor colective de muncă, a regulamentelor interne, precum şi a drepturilor şi intereselor membrilor de sindicat.

Art. 100

(1) Contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivel superior.

(2) Contractele colective de muncă încheiate la nivelul unităţilor şi instituţiilor prevăzute în Anexa 3 pot stabili drepturi şi obligaţii numai în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege.

Art. 101

Drepturile prevăzute în contractele individuale de muncă nu pot fi sub nivelul celor care sunt stabilite prin prezentul contract, în condiţiile legii.

Art. 102

(1) Prevederile contractelor individuale de muncă vor fi puse în acord cu cele ale prezentului contract colectiv de muncă în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a acestuia, modificându-se prin act adiţional.

(2) Unităţile/instituţiile vor încheia contracte individuale de muncă numai pentru salariaţii nou-angajaţi.

Art. 103

în toate situaţiile de reorganizare a unităţilor/instituţiilor prevăzute în Anexa 3 sau de restructurare a reţelei de învăţământ, drepturile şi obligaţiile prevăzute în prezentul contract colectiv de muncă se transmit noilor subiecte de drept.

Art. 104

La stabilirea condiţiilor de muncă şi a criteriilor de normare pentru personalul din învăţământ se va ţine cont de convenţiile internaţionale aplicabile la care România este parte semnatară şi de Recomandarea UNESCO-OIM privind Statutul cadrului didactic.

Art. 105

(1) Salariaţii din învăţământ beneficiază de egalitate de şanse, înţeleasă ca acces nediscriminatoriu la:

a)alegerea ori exercitarea liberă a unei profesii sau activităţi;

b)angajare în toate posturile sau locurile de muncă vacante şi la toate nivelurile ierarhiei profesionale;

:) venituri egale pentru munca de valoare egală;

d)informare şi consiliere profesională, programe de iniţiere, calificare, perfecţionare, specializare şi recalificare profesională;

e)promovare la orice nivel ierarhic şi profesional;

f)condiţii de muncă ce respectă normele de sănătate şi securitate în muncă, conform prevederilor legislaţiei în vigoare;

g)beneficii, altele decât cele de natură salarială, precum şi la securitate socială;

h)organizaţii sindicale şi profesionale, precum şi la beneficiile acordate de acestea.

(2) Pentru prevenirea şi eliminarea oricăror comportamente, definite drept discriminare bazată pe criteriul de sex, angajatorul are următoarele obligaţii:

a)să asigure egalitatea de şanse şi de tratament între angajaţi, femei şi bărbaţi, în cadrul relaţiilor de muncă de orice fel, inclusiv prin introducerea de dispoziţii pentru interzicerea discriminărilor bazate pe criteriul de sex în regulamentul de organizare şi funcţionare şi în regulamentul intern;

b)să prevadă în regulamentul intern sancţiuni disciplinare, în condiţiile prevăzute de lege, pentru salariaţii care încalcă demnitatea personală a altor angajaţi prin crearea de medii degradante, de intimidare, de ostilitate, de umilire sau ofensatoare, prin acţiuni de discriminare, astfel cum sunt definite la art. 4 lit. a)-e) şi le art 11 din Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament intre femei şi barbati republicata:

c)să îi informeze permanent pe angajaţi, inclusiv prin afişare în locuri vizibile, asupra drepturilor pe care aceştia le au în ceea ce priveşte respectarea egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în relaţiile de muncă;

d)să informeze, imediat după ce a fost sesizat, autorităţile publice abilitate cu aplicarea şi controlul respectării legislaţiei privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi.

(3)Este interzisă discriminarea prin utilizarea de către angajator a unor practici care dezavantajează persoanele de un anumit sex, în legătură cu relaţiile de muncă, referitoare la: anunţarea, organizarea concursurilor sau examenelor şi selecţia candidaţilor pentru ocuparea posturilor vacante; încheierea, suspendarea, modificarea şi/sau încetarea raportului juridic de muncă ori de serviciu; stabilirea sau modificarea atribuţiilor din fişa postului; stabilirea remuneraţiei; beneficii, altele decât cele de natură salarială, precum şi la securitate socială; informare şi consiliere profesională, programe de iniţiere, calificare, perfecţionare, specializare şi recalificare profesională; evaluarea performanţelor profesionale individuale; promovarea profesională; aplicarea măsurilor disciplinare; dreptul de aderare la sindicat şi accesul la facilităţile acordate de acesta; orice alte condiţii de prestare a muncii, potrivit legislaţiei în vigoare.

(4)Salariaţii au dreptul ca, în cazul în care se consideră discriminaţi pe baza criteriului de sex, să formuleze sesizări/reclamaţii către angajator sau împotriva lui, dacă acesta este direct implicat, şi să solicite sprijinul organizaţiei sindicale ai cărei membri sunt pentru rezolvarea situaţiei la locul de muncă.

(5)Reprezentanţii organizaţiilor sindicale semnatare ale prezentului contract din unităţile prevăzute în Anexa 3, cu atribuţii pentru asigurarea respectării egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi la locul de muncă, primesc de la persoanele care se consideră discriminate pe baza criteriului de sex sesizări/reclamaţii, aplică procedurile de soluţionare a acestora şi solicită angajatorului rezolvarea cererilor angajaţilor. Opinia reprezentanţilor sindicali se menţionează în mod obligatoriu în raportul de control privind respectarea prevederilor Legii nr. 202/2002.

(6)în cazul în care sesizarea/reclamaţia nu a fost rezolvată la nivelul angajatorului prin mediere, persoana angajată care prezintă elemente de fapt ce conduc la prezumţia existenţei unei discriminări directe sau indirecte bazate pe criteriul de sex în domeniul muncii, pe baza prevederilor Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată, are dreptul să sesizeze secţia/completul pentru conflicte de muncă şi drepturi de asigurări sociale din cadrul tribunalului în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul ori reşedinţa, în termen de 3 ani de la data săvârşirii faptei.

Art. 106

Regulamentul intern se întocmeşte de către unitatea/instituţia prevăzută în Anexa 3 cu consultarea obligatorie a organizaţiilor sindicale din unitate/instituţie, semnatare ale prezentului contract.

Art. 107

Prezentul contract colectiv de muncă produce efecte de la data înregistrării acestuia şi va fi adus la cunoştinţa salariaţilor prin afişare în toate unităţile/instituţiile prevăzute în Anexa 3, prin grija conducerilor acestora. Nerespectarea clauzelor prezentului contract atrage răspunderea disciplinară sau penală, după caz, a persoanelor vinovate.

Art. 108

în conformitate cu prevederile Legii dialogului social nr. 62/2011, unităţile şi instituţiile în care se aplică clauzele negociate prin prezentul contract colectiv de muncă sunt cele prevăzute în Anexa 3.

Art. 109

Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş şi conducerile unităţilor/instituţiilor prevăzute în Anexa 3 nu vor da curs sesizărilor, plângerilor sau reclamaţiilor anonime, conform legii.

Art. 110

Anexele 1, 2, şi 3 sunt parte integranta a prezentului contract colectiv de munca.

Anexa 1

CONTRACT INDIVIDUAL DE MUNCĂ

încheiat şi înregistrat sub nr/.... în registrul general de evidenţă a salariaţilor

Capitolul A: Părţile contractului:

Capitolul A: Partile contractului:

Angajator - persoana juridica/ .............................. , cu sediul ın ........................... , cod fiscal .............. ,telefon ................ , reprezentata legal prin .................... , ın calitate de ................... ,

şi

salariatul/salariata - domnul/doamna ........................ , domiciliat(a) ın localitatea .................... , str . .......... nr . .... , bl. ..... , sc . ...... , ap ..... , judetul/sectorul ....................... , posesor/posesoare al/a buletinului/cartii de identitate/paşaportului seria ...... nr . ..... , eliberat(a) de ................. la data de ............... , CNP ....................... , autorizatie de munca/permis de şedere ın scop de munca seria ....... nr . .......... din data .............. , am ıncheiat prezentul contract individual de munca ın urmatoarele conditii asupra carora am convenit:

CAP. B: Obiectul contractului:

Reglementarea raporturilor de munca dintre partile semnatare.

Capitolul C: Durata contractului:

a) nedeterminata, salariatul/salariata ................ urmand sa ınceapa activitatea la data de ............... ;

b) determinata, de ........ luni, pe perioada cuprinsa ıntre data de .............. şi data de .................. / pe perioada suspendarii contractului individual de munca al titularului de post/pe post vacant.

Capitolul D: Locul de muncă:

1. Activitatea se desfaşoara la (clasa/laborator/biblioteca/sectie/atelier/birou/serviciu/compartiment ete.) .................. din sediul unitatii/institutiei/alt loc de munca organizat al angajatorului (structura fara personalitate juridica) ..................... .

2. Tn lipsa unui loc de munca fix salariatul va desfaşura activitatea astfel: ........................... .

Capitolul E: Felul muncii:

Funcţia/meseriaconform.................... Clasificării ocupaţiilor din România.

Capitolul F: Atribuţiile postului:

Atribuţiile postului sunt prevăzute în fişa postului, anexă la contractul individual de muncă.

Capitolul FA1

Criteriile de evaluare a activităţii profesionale a salariatului (stabilite prin ordin al ministrului educaţiei naţionale şi/sau Regulamentul intern):

.................................................................

Capitolul G: Condiţii de muncă:

1.Activitatea se desfăşoară în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1991.

2.Activitatea prestată se desfăşoară în condiţii normale/deosebite/speciale de muncă, potrivit Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Capitolul H: Durata muncii:

1. O normă întreagă, durata timpului de lucru fiind de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână.

a)Repartizarea programului de lucru se face după cum urmează:(ore zi/ore noapte/inegal).

b)Programul de lucru se poate modifica în condiţiile regulamentului intern/contractului colectiv de muncă

2. O fractiune de norma de........ ore/zi, ......... ore/saptamana.

a)Repartizarea programului de lucru se face după cum urmează:..............(ore zi/ore noapte).

b)Programul de lucru se poate modifica în condiţiile regulamentului intern/contractului colectiv de muncă aplicabil.

c)Nu se vor efectua ore suplimentare, cu excepţia cazurilor de forţă majoră sau pentru alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente sau înlăturării consecinţelor acestora.

Capitolul I: Concediul:

Durata concediului anual de odihnă este de................ zile lucrătoare, în raport cu durata muncii (normă întreagă, fracţiune de normă) şi conform prevederilor art. 29 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Activitate învăţământ Preuniversitar.

De asemenea, beneficiază de un concediu suplimentar de...........zile lucrătoare.

Concediul se va efectua conform programării şi înţelegerii dintre părţi.

Capitolul J: Salariul:

1. Salariul de baza lunar brut .............. lei.

2. Aite elemente constitutive:

(a) sporuri*l) .................................. ;

b) Se vor prevedea toate sporurile ce se cuvin fiecarui salariat ın funqie de conditiile ın care ışi desfaşoara

activitatea. b) indemnizatii .............................. ;

bl) prestatii suplimentare ın bani .................................... ; b2) modalitatea prestatiilor suplimentare ın· natura .............................. ;

c) aite adaosuri ......................... ..

3. Orele suplimentare prestate ın afara programului normal de lucru sau ın zilele ın care nu se lucreaza ori ın zilele de sarbatori legale se compenseaza cu ore libere platite sau se platesc cu un spor la salariu, conform contractului colectiv de munca aplicabil sau Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicata.

4. Data la care se plateşte salariul este .............. .

5. Partile convin ca urmatoarele obligatii baneşti ale salariatului sa fie achitate prin serviciile financiarcontabile ale unitatii: cotizatia sindicala, contributiile şi ratele la C.A.R. şi banci etc.

Capitolul K

Drep:uri şi ob!igati! ale partilor pri¹ind securitatea şi sanatatea ın munca:

a) echıpament ındıvıdual de proteqıe ...................... ; b) echipament individual de lucru .......................... ;

c) materiale igienico-sanitare ............................... ; d) alimentatie de proteqie .................................. ; e) aite drepturi şi obligatii privind sanatatea şi securitatea ın munca ........................ '.

Capitolul L: Alte clauze:

a) perioada de proba este de ................ ;

b) perioada de preaviz ın cazul concedierii este de .......... zile lucratoare, conform Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicata sau contractului colectiv de munca;

c) perioada de preaviz ın cazul demisiei este de ...... zile calendaristice, conform Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicata sau contractului colectiv de munca;

d)în cazul în care salariatul urmează să-şi desfăşoare activitatea în străinătate, informaţiile prevăzute la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, se vor regăsi şi în contractul individual de muncă;

e) aite clauze.

Capitolul L:

Drepturi şi obliatii generahe ale partilor:

1.Salariatul are, în principal, următoarele drepturi:

a)dreptul la salarizare pentru munca depusă;

b)dreptul la repaus zilnic şi săptămânal;

c)dreptul la concediu de odihnă anual;

d)dreptul la egalitate de şanse şi de tratament;

e)dreptul la securitate şi sănătate în muncă;

f)dreptul la acces la formare profesională.

2.Salariatului îi revin, în principal, următoarele obligaţii:

a)obligaţia de a realiza norma de muncă sau, după caz, de a îndeplini atribuţiile ce îi revin conform fişei postului;

b)obligaţia de a respecta disciplina muncii;

c)obligaţia de fidelitate faţă de angajator în executarea atribuţiilor de serviciu;

d)obligaţia de a respecta măsurile de securitate şi sănătate a muncii în unitate;

e)obligaţia de a respecta secretul de serviciu.

3.Angajatorul are, în principal, următoarele drepturi:

a) să dea dispoziţii cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva legalităţii lor; o) să exercite controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu;

c)să constate săvârşirea abaterilor disciplinare şi să aplice sancţiunile corespunzătoare, potrivit legii, contractului colectiv de muncă aplicabil şi regulamentului intern;

d)să stabilească obiectivele de performanţă individuală ale salariatului.

4.Angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligaţii:

a)să înmâneze salariatului un exemplar din contractul individual de muncă, anterior începerii activităţii;

al) să acorde salariatului toate drepturile ce decurg din contractul individual de muncă, din contractul colectiv de muncă aplicabil şi din lege;

b)să asigure permanent condiţiile tehnice şi organizatorice avute în vedere la elaborarea normelor de muncă şi condiţiile corespunzătoare de muncă, potrivit specificului activităţii;

c)să informeze salariatul asupra condiţiilor de muncă şi asupra elementelor care privesc desfăşurarea relaţiilor de muncă;

d)să elibereze, la cerere, orice documente care atestă calitatea de salariat a solicitantului, respectiv activitatea desfăşurată de acesta, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă, în meserie şi specialitate;

e)să asigure confidenţialitatea datelor cu caracter personal ale salariatului;

f)obligaţii care revin angajatorului potrivit Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE;

g)alte obligaţii, în funcţie de specificul unităţii.

Capitolul N: Dispoziţii finale:

Prevederile prezentului contract individu al de munca se completeaza cu dispozitiile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, repu blicata şi ale contractulu i colectiv de mu nca aplicabil ıncheiat la nivelu l u nitatii/institu tiei/sectorulu i de activitate ınvatamant preuniversitar, ınregistrat sub nr . ........ / .......... la

lnspectoratul teritorial de munca al judetului/mu nicipiulu i .................. / Ministerul Mu ncii şi Justitiei Sociale.

Orice modificare privind clauzele contractu ale ın timpu l executarii contractului individu al de munca impune ıncheierea unu i act aditional la contract, conform dispozitiilor legale şi contractu lu i colectiv de munca aplicabil.

Prezentul contract individual de munca s-a ıncheiat ın doua exemplare, cate unu ! pentru fiecare parte

Capitolul O

Conflictele in legatura cu incheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau incetarea prezentului contract individual de munca sunt solutionate de instanta judecatoreasca competerıta potrivit legii.

Angajator,

..............

Reprezentant legal,

.....................

Salariat

Semnătura.......

Data.............

Pe data de........... prezentul contract încetează în temeiul art......... din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în urma îndeplinirii procedurii legale.

Angajator,

............

Anexa 2

REGULAMENTUL-CADRU

privind organizarea şi funcţionarea comisiilor paritare

Comisiile paritare, la orice nivel, vor fi compuse dintr-un număr egal de reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş/unităţilor şi instituţiilor prevăzute în Anexa 3 şi ai organizaţiilor sindicale semnatare ale prezentului contract colectiv de muncă, desemnaţi de fiecare parte.

Comisia paritară este împuternicită să analizeze şi să rezolve problemele ce apar în aplicarea contractului colectiv de muncă, la solicitarea oricăreia dintre părţi.

Comisiile se vor întruni lunar sau la cererea oricăreia dintre părţi, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la înregistrarea cererii. Cvorumul necesar pentru desfăşurarea şedinţelor comisiilor este de cel puţin 3/4 din totalul membrilor; hotărârile se adoptă cu jumătate plus 1 din voturile celor prezenţi.

La nivelul unităţilor/instituţiilor prevăzute în Anexa 3 la prezentul contract colectiv de muncă, timpul de muncă afectat activităţii comisiei paritare se recunoaşte ca timp de lucru efectiv prestat.

Comisia va fi prezidată, alternativ, de către un reprezentant al fiecărei părţi, ales în şedinţa respectivă. Hotărârea adoptată potrivit prezentului regulament este obligatorie pentru părţile contractante.

Hotărârile comisiei paritare de la nivelul unităţilor/instituţiilor prevăzute în Anexa 3 la prezentul contract colectiv de muncă se semnează de către reprezentantul legal, de către preşedintele de şedinţă şi secretar. Hotărârile comisiei paritare se semnează de către reprezentantul legal al unităţilor/instituţiilor prevăzute în Anexa 3 şi de către secretar numai atunci când reprezentantul legal îndeplineşte şi calitatea de preşedintele de şedinţă.

Secretariatul comisiei va fi asigurat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş/unităţile şi instituţiile prevăzute în Anexa 3, care are în sarcină şi cheltuielile de birotică.

Prin grija secretariatului comisiei paritare, se pun la dispoziţia organizaţiilor sindicale semnatare ale prezentului contract copii ale proceselor-verbale şi ale hotărârilor adoptate, în termen de maxim 7 zile lucrătoare de la desfăşurarea şedinţei.

Prin grija secretariatului comisiei, hotărârile adoptate vor fi afişate la sediul ministerului/unităţii/instituţiei prevăzute în Anexa nr. 3, în termen de maxim 7 zile lucrătoare de la adoptare.

Anexa 3

LISTA

unităţilor şi instituţiilor în cadrul cărora se aplică clauzele prezentului C.C.M.U.N.S.A.I.P.

în cuprinsul prezentului contract, prin sintagmele "angajator" şi "unităţile/instituţiile prevăzute în Anexa 3" se înţelege:

1 INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN TIMIŞ

2 CENTRUL DE RESURSE Şl ASISTENŢĂ EDUCAŢIONALĂ "SPERANŢA" TIMIŞOARA

3 CENTRUL JUDEŢEAN DE RESURSE Şl ASISTENŢĂ EDUCAŢIONALĂ TIMIŞ

4 CASA CORPULUI DIDACTIC TIMIŞOARA

5 CENTRUL JUDEŢEAN DE EXCELENŢĂ TIMIŞ

6 CLUBUL SPORTIV ŞCOLAR "BEGA" TIMIŞOARA

7 CLUBUL SPORTIV ŞCOLAR NR.l TIMIŞOARA

8 PALATUL COPIILOR TIMIŞOARA

9 COLEGIUL ECONOMIC "FRANCESCO SEVERIO NITTI" TIMIŞOARA

10 COLEGIUL NAŢIONAL "ANA AS LAN" TIMIŞOARA

11 COLEGIUL NAŢIONAL BĂNĂŢEAN TIMIŞOARA

12 COLEGIUL NAŢIONAL "CONSTANTIN DIACONOVICI LOGA" TIMIŞOARA

13 COLEGIUL NAŢIONAL PEDAGOGIC "CARMEN SYLVA" TIMIŞOARA

14 COLEGIUL TEHNIC "EMANUIL UNGUREANU" TIMIŞOARA

15 COLEGIULTEHNIC "HENRI COANDĂ" TIMIŞOARA

16 GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT "NIKOLAUS LENAU" TIMIŞOARA

17 GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.ll TIMIŞOARA

18 GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.14 TIMIŞOARA

19 GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.2 TIMIŞOARA

20 GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.20 TIMIŞOARA

21 GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.22 TIMIŞOARA

22 GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.23 TIMIŞOARA

23 GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.25 TIMIŞOARA

24 GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.26 TIMIŞOARA

25 GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.32 TIMIŞOARA

26 GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.33 TIMIŞOARA

27 GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.36 TIMIŞOARA

28 GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.38 TIMIŞOARA

29 GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.53 TIMIŞOARA

30 LICEUL CU PROGRAM SPORTIV "BANATUL" TIMIŞOARA

31 LICEUL DE ARTĂ "ION VIDU" TIMIŞOARA

32 LICEUL DE ARTE PLASTICE TIMIŞOARA

33 LICEUL TEHNOLOGİC ''AZUR'' TIMISOARA

34 LICEUL TEHNOLOGIC DE INDUSTRIE ALIMENTARA TIMIŞOARA

35 LICEUL TEHNOLOGIC DE SILVICULTURĂ Şl AGRICULTURĂ "CASA VERDE" TIMIŞOARA

36 LICEULTEHNOLOGIC DE VEST TIMIŞOARA

37 LICEUL TEHNOLOGIC ELECTROTIMIŞ TIMIŞOARA

38 LICEULTEHNOLOGIC ENERGETIC "REGELE FERDINAND I " TIMIŞOARA

39 LICEULTEHNOLOGIC "ION.I.C.BRĂTIANU" TIMIŞOARA

40 LICEUL TEHNOLOGIC TRANSPORTURI AUTO TIMIŞOARA

41 LICEUL TEOLOGIC BAPTIST TIMIŞOARA

42 LICEUL TEOLOGIC ORTODOX "SFÂNTUL ANTIM IVIREANUL" TIMIŞOARA

43 LICEUL TEOLOGIC PENTICOSTAL LOGOS TIMIŞOARA

44 LICEUL TEOLOGIC ROMANO-CATOLIC "GERHARDINUM" TIMIŞOARA

45 LICEUL TEORETIC "BARTOK BELA" TIMIŞOARA

46 LICEUL TEORETIC "DOSITEI OBRADOVICI" TIMIŞOARA

47 LICEUL TEORETIC "GRIGORE MOISIL" TIMIŞOARA

48 LICEUL TEORETIC "JEAN LOUIS CALDERON" TIMIŞOARA

49 LICEUL TEORETIC "NIKOLAUS LENAU" TIMIŞOARA

50 LICEUL TEORETIC "VLAD ŢEPEŞ" TIMIŞOARA

51 LICEUL TEORETIC "WILL1AM SHAKESPEARE" TIMIŞOARA

52 LICEUL WALDORF TIMIŞOARA

53 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "DIMITRIE LEONIDA" TIMIŞOARA

54 ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.l TIMIŞOARA

55 ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.12 TIMIŞOARA

56 ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.13 TIMIŞOARA

57 ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.15 TIMIŞOARA

58 ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.16 "TAKE IONESCU" TIMIŞOARA

59 ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.18 TIMIŞOARA

60 ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.19 "AVRAM IANCU" TIMIŞOARA

61 ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.2 TIMIŞOARA

62 ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.21 "VICENŢIU BABEŞ" TIMIŞOARA

63 ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.24 TIMIŞOARA

64 ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.25 TIMIŞOARA

65 ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.27 TIMIŞOARA

66 ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.30 TIMIŞOARA

67 ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.6 TIMIŞOARA

68 ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.7 "SFÂNTA MARIA" TIMIŞOARA

69 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "RUDOLF WALTHER" TIMIŞOARA

70 CENTRUL ŞCOLAR PENTRU EDUCAŢIE INCLUZIVĂ "CONSTANTIN PUFAN" TIMIŞOARA

71 CENTRUL ŞCOLAR PENTRU EDUCATI.EJŢJCLUZIVĂ "DUMITRU CIUMAGIANU" TIMIŞOARA

72 CENTRUL ŞCOLAR PENTRU EDliŞAŢIE INGLOZIVA "PAUL POPESCU NEVEANU" TIMIŞOAR

73 LICEUL TEHNOLOGIC SPECIAL' GHEORGHE ATANASIU" TIMIŞOARA

74 LICEUL TEORETIC SPECIAL IRIS TIMIŞOARA

75 CLUBUL COPIILOR LUGOJ

76 CLUBUL SPORTIV ŞCOLAR LUGOJ

77 GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.2 LUGOJ

78 GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.4 LUGOJ

79 GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.5 LUGOJ

80 LICEUL TEHNOLOGIC "AUREL VLAICU" LUGOJ

81 LICEUL TEHNOLOGIC "VALERIU BRANIŞTE" LUGOJ

82 LICEUL TEORETIC "CORIOLAN BREDICEANU" LU GOJ

83 LICEUL TEORETIC "IULIA HAŞDEU" LUGOJ

84 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "ANIŞOARA ODEANU" LUGOJ

85 ŞCOALA GIMNAZIALĂ DE MUZICĂ "FILARET BARBU" LUGOJ

86 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "EFTIMIE MURGU" LUGOJ

87 ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.2 LUGOJ

88 ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.3 LUGOJ

89 ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.4 LUGOJ

90 CENTRUL ŞCOLAR PENTRU EDUCAŢIE INCLUZIVĂ "ALEXANDRU ROŞCA" LUGOJ

91 ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.12 MĂGURI LUGOJ

92 LICEUL TEORETIC BUZIAŞ

93 ŞCOALA PROFESIONALĂ SPECIALĂ BUZIAŞ

94 LICEUL TEORETIC "ALEXANDRU MOCIONI" CIACOVA

95 GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT DETA

96 LICEUL TEHNOLOGIC "SFÂNTUL NICOLAE" DETA

97 GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT FĂGET

98 LICEUL TEORETIC "TRAIAN VUIA" FĂGET

99 LICEUL TEORETIC GĂTAIA

100 ŞCOALA GIMNAZIALĂ IZVIN

101GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT JIMBOLIA

102 LICEUL TEHNOLOGIC JIMBOLIA

103 ŞCOALA GIMNAZIALĂ JIMBOLIA

104 LICEUL TEORETIC RECAŞ

105 CENTRUL ŞCOLAR PENTRU EDUCAŢIE INCLUZIVĂ "CONSTANTIN PĂUNESCU" RECAŞ

106 GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.l SÂNNICOLAU MARE

107 LICEUL TEHNOLOGIC "CRISTOFOR NAKO" SÂNNICOLAU MARE

108 LICEULTEORETIC "IOAN JEBELEAN" SÂNNICOLAU MARE

109 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "NESTOR OPREAN" NR.2 SÂNNICOLAU MARE

110 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "THEODOR BUCURESCU" NR.l SÂNNICOLAU MARE 

111 SCOALA GIMNAZIALA BALINT

112 SCOALA GIMNAZIALA ''ING. ANGSHEL SALIGNY'' BANLOC

113 SCOALA PRIMARA BARA

114 ŞCOALA GIMNAZIALA BARNA

115 ŞCOALA GIMNAZIALĂ BEBA VECHE

116 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "DIMITRIE ŢICHINDEAL" BECICHERECU MIC

117 ŞCOALA GIMNAZIALĂ BELINŢ

118 ŞCOALA GIMNAZIALĂ BETHAUSEN

119 LICEULTEHNOLOGIC "PETRE MITROI" BILED

120 ŞCOALA GIMNAZIALĂ BIRDA

121 ŞCOALA GIMNAZIALĂ BOLDUR

122 ŞCOALA GIMNAZIALĂ BRESTOVĂŢ

123 ŞCOALA GIMNAZIALĂ BUCOVĂŢ

124 ŞCOALA GIMNAZIALĂ CĂRPINIŞ

125 ŞCOALA GIMNAZIALĂ CENAD

126 ŞCOALA GIMNAZIALĂ CENEI

127 ŞCOALA PRIMARĂ CHARLOTTENURG

128 ŞCOALA GIMNAZIALĂ CHECEA

129 ŞCOALA GIMNAZIALĂ CHEVEREŞU MARE

130 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "SORIN LEIA" TOMEŞTI

131 ŞCOALA GIMNAZIALĂ COMLOŞU MARE

132 ŞCOALA GIMNAZIALĂ COŞTEIU

133 ŞCOALA GIMNAZIALĂ CRICIOVA

134 ŞCOALA GIMNAZIALĂ CURTEA

135 ŞCOALA GIMNAZIALĂ DAROVA

136 ŞCOALA GIMNAZIALĂ DENTA

137 ŞCOALA GIMNAZIALĂ DUDEŞTII NOI

138 LICEUL TEORETIC "SFINŢII KIRIL Şl METODII" DUDEŞTII VECHI

139 ŞCOALA GIMNAZIALĂ DUMBRAVA

140 ŞCOALA GIMNAZIALĂ DUMBRĂVIŢA

141 ŞCOALA GIMNAZIALĂ FÂRDEA

142 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "NICOLAE GROZA" FIBIŞ

143 ŞCOALA GIMNAZIALĂ FOENI

144 ŞCOALA GIMNAZIALĂ GĂVOJDIA

145 ŞCOALA GIMNAZIALĂ GHILAD

146 ŞCOALA GIMNAZIALĂ GHIRODA

147 ŞCOALA GIMNAZIALĂ GHIZELA

148 ŞCOALA GIMNAZIALĂ GIARMATA

149 ŞCOALA GIMNAZIALĂ GIERA

150 LICEUL TEORETIC "DAVID VONIGA" GIROC

151 ŞCOALA GIMNAZIALĂ GIULVĂZ

152 ŞCOALA GIMNAZIALA GOTTLOB

153 ŞCOALA GIMNAZIALĂ IECEA MARE

154 ŞCOALA GIMNAZIALĂ IOHANISFELD

155 ŞCOALA GIMNAZIALĂ JAMU MARE

156 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "MARTIN SUBONI" JEBEL

157 ŞCOALA GIMNAZIALĂ LENAUHEIM

158 ŞCOALA GIMNAZIALĂ LIEBLING

159 ŞCOALA GIMNAZIALĂ LIVEZILE

160 LICEULTEHNOLOGIC "ROMULUS PARASCHIVOIU" LOVRIN

161 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "SORIN TITEL" MARGINA

162 ŞCOALA GIMNAZIALĂ MAŞLOC

163 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "GEORGE GÂRDA" MĂNĂŞTIUR

164 ŞCOALA GIMNAZIALĂ MORAVIŢA

165 ŞCOALA GIMNAZIALĂ MOŞNIŢA NOUĂ

166 LICEUL TEHNOLOGIC "TRAIAN GROZĂVESCU" NĂDRAG

167 ŞCOALA GIMNAZIALĂ NIŢCHIDORF

168 ŞCOALA GIMNAZIALĂ OHABA LUNGĂ

169 ŞCOALA GIMNAZIALĂ ORŢIŞOARA

170 ŞCOALA GIMNAZIALĂ PARŢA

171 ŞCOALA GIMNAZIALĂ PĂDURENI

172 LICEUL TEORETIC PECIU NOU

173 L1CEULTEORETIC PERIAM

174 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "MARIA BRINDEA" PESAC

175 ŞCOALA GIMNAZIALĂ PIETROASA

176 ŞCOALA GIMNAZIALĂ PIŞCHIA

177 ŞCOALA GIMNAZIALĂ RACOVIŢA

178 ŞCOALA GIMNAZIALĂ REMETEA MARE

179 ŞCOALA GIMNAZIALĂ SACOŞU TURCESC

180 ŞCOALA GIMNAZIALĂ SARA VALE

181 ŞCOALA GIMNAZIALĂ SATCHINEZ

182 ŞCOALA GIMNAZIALĂ SĂCĂLAZ

183 ŞCOALA GIMNAZIALĂ SÂNANDREI

184 ŞCOALA GIMNAZIALĂ SÂNMIHAIU ROMÂN

185 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "MILIVOI TRIFUNSCHI" SÂNPETRU MARE

186 ŞCOALA PRIM ARĂ SECAŞ

187 ŞCOALA GIMNAZIALĂ SUDRIAŞ

188 ŞCOALA GIMNAZIALĂ ŞAG

189 ŞCOALA GIMNAZIALĂ ŞANDRA

190 ŞCOALA GIMNAZIALA ŞTIUCA

191 ŞCOALA GIMNAZIALA TEREMIA

192 ŞCOALA GIMNAZIALA TOMNATIC

193 ŞCOALA GIMNAZIALA TOPOLOVATU MARE

194 ŞCOALA GIMNAZIALĂ TORMAC

195 ŞCOALA GIMNAZIALĂ UIVAR

196 ŞCOALA GIMNAZIALĂ VARIAŞ

197 ŞCOALA GIMNAZIALĂ VALCANI

198 ŞCOALA GIMNAZIALĂ VICTOR VLAD DELAMARINA

199 ŞCOALA GIMNAZIALĂ VOITEG

200 ŞCOALA PRIMARĂ WENDYKIDS

201 GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT "TROIŢA"

202 LICEUL TEHNOLOGIC UCECOM "SPIRU HARET"

203 GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT "PRIMII PAŞI" TIMIŞOARA

204 GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT "CORDIANA"

CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ LA NIVELUL GRUPULUI DE UNITĂŢI AL INSPECTORATULUI ŞCOLAR JUDEŢEAN TIMIŞ 23.07.2020 - 2020

Data de începere: → 2020-07-23
Data de încheiere: → 2022-07-23
Ratificat de: → Ministry
Denumire industrie: → Educaţie, cercetare
Denumire industrie: → Învăţământ superior non-universitar  
Sector public/privat: → în sectorul public
Încheiat de către:
Nume asociaţi: → 
Nume sindicat: →  CNSLR-FRATIA - Federația Sindicatelor Din Educație „Spiru Haret”, MERIDIAN - Union of Free trade unions Timis

FORMARE

Programe de formare: → Da
Ucenicii: → Nu
Contribuţia angajatorului la fondul de formare pentru angajaţi: → Da

BOLI ŞI INFIRMITATE

Dispoziţii cu privire la revenirea la locul de muncă după boală pe termen lung, ex. tratament pentru cancer: → Nu
Concediu plătit pentru ciclul menstrual: → Nu
Plată în caz de invaliditate ca urmare a accidentelor de muncă: → Da

SĂNĂTATE ŞI SIGURANŢĂ ŞI ASISTENŢĂ MEDICALĂ

Asistenţă medicală stabilită: → Da
Asistenţă medicală pentru rude stabilită: → Nu
Contribuţie la asigurările de sănătate stabilită: → Da
Asigurare medicală pentru rude stabilită: → Nu
Politică pentru sănătate şi securitate stabilită: → Da
Formare pentru sănătate şi securitate stabilită: → Da
Îmbrăcăminte de protecţie stabilită: → Da
Vizite medicale sau consultaţii regulate sau anuale suportate de către angajator: → Da
Monitorizarea solicitării musculo-scheletale la staţiile de lucru, riscuri profesionale şi/sau relaţia dintre muncă şi sănătate: → Professional risks
Ajutor pentru înmormântare: → Nu

DISPOZIŢII PRIVIND MUNCA ŞI FAMILIA

Concediu de maternitate plătit: → -10 săptămâni
Concediu de maternitate plătit limitat la The CBA explicitly refers to the law % din salariul de bază
Siguranţa locului de muncă după concediul de maternitate: → Nu
Interzicerea discriminării legate de maternitate: → Nu
Interzicerea supunerii salariatelor gravide sau care alăptează la munci periculoase sau nesănatoase: → Da
Evaluarea riscurilor la locul de muncă privind securitatea şi sănătatea femeilor gravide sau care alăptează: → Da
Disponibilitatea alternativelor la locurile de muncă periculoase sau nesănătoase pentru salariatele gravide sau care alăptează: → Nu
Dispensă pentru consultaţii prenatale: → Da
Interzicerea screeningului pentru sarcină înainte de reglementarea lucrătorilor non-standard: → Nu
Interzicerea screeningului pentru sarcină înainte de promovare: → Nu
Facilităţi pentru mamele care alăptează: → Nu
Facilităţi oferite de angajator pentru îngrijirea copiilor: → Nu
Facilităţi subvenţionate de angajator pentru îngrijirea copiilor: → Nu
Şcolarizare/subvenţii monetare pentru educaţia copiilor: → Nu
Concediu plătit pe an în cazul îngrijirii rudelor: → 2 zile
Concediu de paternitate plătit: → 5 zile
Durata concediului în zile, în cazul decesului unei rude: → 5 zile

ASPECTE LEGATE DE EGALITATEA DINTRE FEMEI ŞI BĂRBAŢI

Remunerare egală pentru muncă de valoare egală: → Da
Referire specială la gen pentru plată egală: → Nu
Clauze ale discriminării la locul de muncă: → Da
Şanse egale pentru promovarea în rândul femeilor: → Nu
Şanse egale pentru formare şi recalificare în rândul femeilor: → Nu
Ofiţer din partea sindicatului pentru egalitatea dintre femei şi bărbaţi la locul de muncă: → Nu
Clauze privind hărţuirea sexuală la locul de muncă: → Nu
Clauze privind violenţa la locul de muncă: → Nu
Concediu special pentru angajaţii supuşi violenţei domestice sau în cuplu: → Nu
Sprijin pentru femeile angajate cu handicap: → Nu
Monitorizarea egalităţii între femei şi bărbaţi: → Da

CONTRACTE DE MUNCĂ

Durata perioadei de probă: →  zile
Angajaţii cu fracţiune de normă excluşi de la orice dispoziţie: → Nu
Dispoziţii cu privire la angajaţii cu timp parţial: → Nu
Ucenicii excluşi de la orice dispoziţie: → Nu
Minijoburi/locuri de muncă pentru studenţi excluse din orice dispoziţie: → Nu

ORE DE LUCRU, PROGRAME ŞI SĂRBĂTORI

Ore de lucru per zi: → 8.0
Ore de lucru per săptămână: → 40.0
Zile de lucru per săptămână: → 5.0
Nr. maxim de ore suplimentare: → 8.0
Concediu anual plătit: → 21.0 zile
Concediu anual plătit: → 4.0 săptămâni
Sărbători legale plătite: → Anul nou (1 Ianuarie), Doua zi de Pasti, Crăciunul (25 Decembrie), Christmas Eve (24th December), 1 Mai
Perioadă de repaus de cel puţin o zi pe săptămână stabilită: → Da
Numărul maxim de duminici/sărbători legale care pot fi lucrătoare într-un an: → 
Dispoziţii privind regimul de lucru flexibil: → Da

SALARII

Salarii determinate prin intermediul grilei de salarizare: → No
Ajustare pentru creşterea costurilor de trai: → 

Primă pentru munca de seară sau noapte

Primă pentru munca de seară sau noapte: → 125 % din salariul de bază
Primă doar pentru munca de noapte: → Nu

Plată suplimentară pentru concediul anual

Primă pentru orele suplimentare de lucru

Primă pentru muncă în zile de duminică

Tichete de masă

Alocaţii pentru hrană furnizate: → Nu
Asistenţă juridică gratuită: → Nu
Loading...